„Animalul cel mai ciudat descoperit vreodată” şi-a găsit o familie

macraCu corpul său de cămilă şi gura cu trompă, Macrauchenia patachonica, un animal din America de Sud, i-a intrigat pe biologi după descoperirea osemintelor sale de către Charles Darwin în secolul al XIX-lea. Dar suspansul s-a încheiat: la mai bine de un secol și jumătate după această descoperire, oamenii de știință au anunțat că au reușit să includă bizarul animal sud-american în familia Perissodactyla.
„Pentru prima dată, am putut să secvențiem ADN-ul acestei specii și i-am determinat locul în arborele evoluției”, a declarat Michael Hofreiter, cercetător la Universitatea Postdam din Germania, coautor al studiului.
În 1834, în timpul unei expediții în Uruguay și Argentina, Charles Darwin a găsit un schelet de Macrauchenia patachonica, un animal care a dispărut de pe fața Pământului fără să lase urmași, având un gât ce amintește de acela al cămilelor şi un cap înzestrat cu o trompă. O creatură despre care Charles Darwin a spus că este „animalul cel mai ciudat descoperit vreodată”.
De atunci, biologii au încercat să îi găsească un loc în regnul animal, să îi atribuie strămoși sau, cel puțin, „verișori”.
Dar caracteristicile sale fizice alcătuiesc o combinație extrem de ciudată, chiar și pentru un animal din era glaciară, care a sfidat metodele clasice de clasificare a speciilor.
„Imaginați-vă o cămilă fără cocoașă, cu picioare de rinocer și craniul unei antilope saiga”, a explicat Michel Hofreiter. Acestor particularități li se adaugă celebra trompă și un nas plasat între ochi.
Ideile avansate de oamenii de ştiinţă erau la fel de ciudate ca fizicul animalului în cauză: unii sugereau că era vorba despre un animal acvatic, care își folosea trompa ca un tub pentru respirat. Alții spuneau că era un verișor al lamei, din cauza gâtului său lung. Dar, timp de aproape două secole, niciuna dintre aceste teorii nu s-a bucurat de unanimitate.
O echipă de cercetători de la Universitatea Potsdam și de la Muzeul American de Istorie Naturală au decis să „atace” acest mister științific. Cu ajutorul unor tehnologii de ultimă generație, ei au reușit să secvențieze 80% din genomul mitocondrial -ADN-ul transmis pe cale maternă – al animalului, pe baza unei fosile descoperite într-o peșteră din sudul statului Chile.
Potrivit cercetătorilor, genomul animalului a dezvăluit legături de rudenie cu ordinul Perisodactile, care cuprinde, în prezent, trei mari familii de imparicopitate – Equidae (cai, măgari, zebre), Tapiridae (tapiri) și Rhinocerotidae (rinoceri). După părerea autorilor studiului, Macrauchenia s-ar fi desprins de Perisodactilele moderne în urmă cu 66 de milioane de ani.
Deocamdată, nu este cunoscut motivul pentru care „cel mai ciudat animal descoperit vreodată” a dispărut de pe Terra.
„Nu știm cu adevărat motivul dispariţiei sale: din cauza oamenilor, a schimbărilor climatice sau a unei combinații dintre cei doi factori. Chestiunea rămâne deschisă”, a declarat profesorul Michael Hofreiter. /rcostea/ddaniela

www.lalibre.be – 3 iulie