Cancelarul german, Angela Merkel, s-a întâlnit cu preşedintele Chinei, înaintea summitului G20

Relaţiile dintre China şi Germania sunt pe cale să intre într-o nouă etapă, a declarat preşedintele Chinei, după întâlnirea cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, înaintea unui summit G20 în cadrul căruia se aşteaptă o evidenţiere a diferendelor dintre cele două ţări şi Statele Unite, în mai multe privinţe. Preşedintele Xi Jinping şi cancelarul Angela Merkel au promis, miercuri, că vor coopera mai strâns în mai multe domenii, cu două zile înainte de summitul de la Hamburg, la care va participa şi preşedintele american, Donald Trump. „Relaţiile sino-germane sunt pe cale să aibă acum un nou început, unde avem nevoie de noi reuşite”, a declarat Xi, într-o conferinţă de presă comună cu Merkel, la Berlin. Totodată, liderul chinez şi-a exprimat speranţa realizării unui „nou plan, să ne concentrăm asupra unor noi obiective şi să plănuim direcţii noi” pentru cooperare, în timpul acestei vizite în Germania. „Vom avea discuţii dificile, întrucât nu este uşor să aduci 20 de state laolaltă cu toate evoluţiile şi ideile lor”, a spus Merkel. Tensiuni sunt posibile, atât la summit, cât şi în afara acestuia. Se aşteaptă ca mii de protestatari să demonstreze, pentru o varietate de cauze, de la anti-globalizare la eşecul de gestionare a schimbărilor climatice. Poliţia germană a folosit, deja, tunuri cu apă, pentru a dispersa aproximativ 500 de protestatari anti-capitalişti. Cancelarul german, Angela Merkel, a mai spus că a discutat cu liderul chinez despre semnarea unui tratat de investiţii, care, în cele din urmă, ar urma să se transforme într-un acord de comerţ liber. Totodată, cei doi lideri au vorbit despre îmbunătăţirea cooperării în sfera securităţii cibernetice şi colaborarea mai apropiată în lupta împotriva terorismului. Însă Angela Merkel a adăugat: „În opinia mea, trebuie să urmărim în mod intensiv dialogul în sfera drepturilor omului, analizând modul în care diferite părţi ale societăţii se pot exprima mai bine. În această privinţă, trebuie consolidată în continuare cooperarea în domeniul societăţii civile”./mbrotacel/atataru

REUTERS – 5 iulie