Calendarul evenimentelor, 10 iulie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament
* Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, urmează să fie audiată în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009

– Guvern
* Belgia: Premierul Mihai Tudose va avea întrevederi cu oficiali europeni în cadrul vizitei pe care o efectuează la Bruxelles, în perioada 10 – 11 iulie

– Uniunea Europeană
* Bruxelles: Comisarul european pentru Politica regională, Corina Creţu, susţine un discurs în cadrul Conferinței de coeziune 2017 „Către o strategie progresivă pentru politica de coeziune post-2020“, organizată de Partidul Socialiștilor Europeni (PES)
* Bruxelles: Comisarul european pentru Politica regională, Corina Creţu, primeşte vizita ministrului delegat pentru Fondurile europene, Rovana Plumb

– Casa Regală
* Vizita unei delegaţii oficiale a Regatului Cambodgiei, la Palatul Elisabeta – ora 14:30

– Economic
* Deschiderea oficială a Săptămânii diplomaţiei comerciale – ora 10:00, la Academia de Studii Economice

– Medicină, Sănătate
* Sibiu: Cea de-a III-a ediţie a programului intensiv „Saving Hearts: Innovative Methods in Cardiovascular Disease Treatment”, proiect iniţiat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în parteneriat cu Spitalul European Polisano, Universitatea din Lund, Suedia şi Institutul de cercetare Western Vascular Institute din Irlanda, eveniment în cadrul căruia studenţii selectaţi vor beneficia de cursuri teoretice şi practice susţinute de medici specialişti de renume, atât din ţară, cât şi din străinătate – ora 9:00, în Sala Senatului a Universităţii „Lucian Blaga” din incinta Facultăţii de Medicină, Str. Lucian Blaga nr. 2. Proiectul, finanţat prin programul Erasmus+, este prima şcoală de vară internaţională în chirurgia cardiovasculară, endovasculară şi cardiologie intervenţională din România (10 – 21 iul.)

– Învăţământ, Cercetare
* Afişarea rezultatelor finale ale primei sesiuni a examenului de Bacalaureat
* Piatra Neamţ: Ministerul Educaţiei Naţionale şi Consiliul Judeţean Neamţ organizează Olimpiada Naţională de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”, eveniment educaţional menit să promoveze valorile cetăţeniei active şi democratice – la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”. Deschiderea va avea loc de la ora 9:00, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ (10 – 15 iul.)

– Cultură
* Are loc audiţia cu public, în  avanpremieră, a  două spectacole-document „Un român la Athos” și „Șapte zile în pustia Sfântului Munte”, dedicate lui Axinte Frunză – un profet al României Mari, în seria „Biografii, memorii” a Teatrului Naţional Radiofonic – ora 9:30, la Clubul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei. Scenariul radiofonic: Ion Costin Manoliu. Regia artistică: Petru Hadârcă
* Are loc ceremonia de înmormântare a actriţei Giliola Motoi, decedată vineri, 7 iulie – ora 12:00, la Cimitirul Sfânta Vineri
* Cea de-a II-a ediţie a conferinţei de industrie muzicală „Mastering the Music Business 2017”, care se adresează în primul rând artiştilor independenţi, dar şi echipelor acestora: manageri, agenţi de booking, agenţi de PR, tour manageri – la Ministerul Culturii, în incinta Culturadata, Bd. Unirii nr. 22. Printre primele nume care și-au confirmat prezența se numără artiștii: Nicu Alifantis, Damian Drăghici, Dan Byron, Alexandra Ușurelu, Bobby Stoica, Florin Grozea, Marius Matache (10 – 11 iul.)
• În cadrul conferinţei are loc lansarea volumului „Viaţa”, de Keith Richards, cea mai citită autobiografie rock a tuturor timpurilor, apărută de curând în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducere din limba engleză şi note de Veronica D. Niculescu şi Lucian Niculescu – ora 12:20
* Vernisajul expoziției și lansarea catalogului „Zilele Artelor Textile București”, eveniment expozițional organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART, care va reuni lucrări semnate de 15 artiști vizuali cu specializarea textile, însoțite de fotografii realizate de Claudiu Ciprian Popa – ora 19:00, la Galeria CREART, Piața Alexandru Lahovari nr. 7. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 10 – 31 iulie, de luni până duminică, între orele 10:00 și 19:00
* Bacău: Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru în Limba Română pentru Tineri „Ingenious Drama Festival”, care va cuprinde spectacole de teatru, de improvizație, ateliere susținute de traineri profesioniști, activități non-formale şi proiecții de filme – pe scena Teatrului Municipal Bacovia (10 – 20 iul.)
* Timişoara: Asociația Culturală România – Korea și Consulatul onorific al Coreei de Sud în Timișoara organizează recitalul artistului sud-coreean, Liu Hyunseong, acompaniat la pian de Hwang Jung Ah – ora 19:00, în Sala Colegiului Natinal de Artă „Ion Vidu”

– Sport
* Londra: Programul sportivilor români la Turneul de Grand Slam de la Wimbledon (3 – 16 iul.):
• Viktoria Azarenka (Belarus) – Simona Halep, în optimile probei de simplu feminin – în jurul orei 15:00 (meciul 2, pe terenul 2)
• Florin Mergea (România)/Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan) – Lukas Kubok (Polonia)/Marcelo Melo (Brazilia), în optimile probei de dublu masculin – ora 13:30, pe terenul 17
• Monica Niculescu/Hao Ching Chan (Taiwan) – Beatriz Hadad Maia (Brazilia)/Ana Konjuh (Croaţia), în optimile probei de dublu feminin – meciul 3, pe terenul 16

– S-a întâmplat într-o zi de 10 iulie
* Acum 299 de ani (1718) a fost încheiat Tratatul de la Passarowitz (Pojarevac sau Pojarevăț), prin care Banatul şi Oltenia treceau în stăpânirea Imperiului Habsburgic (10/21)
* Cu 243 de ani în urmă (1774), prin Tratatul ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi, Moldova şi Ţara Românească erau scutite de haraci (tribut) timp de doi ani, iar Rusia căpăta dreptul de a interveni în favoarea Principatelor la Înalta Poartă. Ca urmare a acestui Tratat, în anul următor, Austria primea, de la Turcia, Bucovina (10/21)
* În urmă cu 92 de ani (1925) a fost creată agenţia sovietică de ştiri TASS – Agenţia Telegrafică a Uniunii Sovietice. Până în 1991 a avut statutul de agenţie de presă pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS. Din 22 ianuarie 1992 a devenit ITAR-TASS – Agenţia Telegrafică de Informaţii a Rusiei – Agenţia Telegrafică a Ţărilor Suverane
* Se împlinesc 55 de ani (1962) de când a fost lansat, de la Centrul Spaţial Cape Canaveral (SUA), primul satelit de telecomunicaţii, „Telstar” (1), care a făcut posibilă transmiterea de programe de televiziune peste Oceanul Atlantic. Fiind primul obiect lansat în spaţiu de o companie privată (AT&T), satelitul Telstar 1 a fost realizat prin colaborarea dintre companiile private AT&T, Bell Telephone Laboratories şi agenţiile de stat NASA, poşta britanică şi cea franceză, care încheiaseră un acord pentru fabricarea unui satelit experimental menit să realizeze pentru prima oară transmisii de date, telefonie, televiziune peste Oceanul Atlantic. Telstar 1 a transmis primele imagini de televiziune a doua zi, 11 iulie 1962, dar acestea nu au fost publice, fiind doar pentru a testa sistemul (aceste prime imagini fiind de fapt un steag american care flutura în bătaia vântului), transmisia fiind făcută din S.U.A. în Franţa. Peste aproximativ două săptămâni (23 iulie 1962), au fost efectuate primele transmisii ce au fost văzute pentru prima oară în istorie de milioane de telespectatori de pe cele două maluri ale Atlanticului. În seara zilei de 12 iulie 1962, Telstar 1 a făcut şi primele transmisii telefonice, de date şi chiar de fax transatlantice din istoria umanităţii. Deşi nu mai este funcţional, Telstar 1 se învârte încă în jurul Terrei

Aniversări – Comemorări

– 1862: S-a născut (la Storojineţ, azi în R. Moldova) Tudor Flondor, compozitor, violonist, dirijor şi om politic (m. 1908) – 155 de ani

– 1888: S-a născut arheologul Harilaos Metaxa, colaborator apropiat al lui Vasile Pârvan (m. 1944)

– 1893: S-a născut Anton Crihan (la Sângerei, jud. Bălţi, azi în R. Moldova), avocat, economist, politician; fost deputat în Sfatul Ţării din Basarabia, militant pentru unire; membru al Guvernului României şi deputat în mai multe legislaturi în Parlamentul României în perioada interbelică; fost militant de frunte al mişcării ţărăniste, stabilit în SUA (m. 1993). NOTĂ: Alte surse dau naşterea la 12 iulie 1893

– 1903, 10/23: S-a născut Alexandru Mironescu, prozator, eseist, filosof; a tradus din André Gide; absolvent al Facultăţii de Fizică şi Chimie din Bucureşti, şi-a luat doctoratul în ştiinţe la Sorbona (1929); profesor universitar; autorul mai multor manuale şi tratate de chimie organică; colecţionar de artă; deţinut politic sub regimul comunist din cauza participării sale la reuniunile mişcării „Rugul Aprins” (m. 1973). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q, 2001 dă naşterea la 23.VII.1903

– 1925: S-a născut Titus Mesaroş, regizor, scenarist şi autor a peste 100 de filme documentare (m. 2006)

– 1928: S-a născut pictorul Florin Niculiu (m. 1997)

– 1932: S-a născut medicul şi profesorul Ioan Puşcaş, unul dintre marii specialişti români în gastroenterologie, de numele căruia se leagă descoperirea (în 1973) Ulcosilvanilului, medicament pentru tratarea ulcerului, dar şi introducerea, în anii 80 ai secolului XX, a videoendoscopiei optice şi electronice în România (m. 2015) – 85 de ani

– 1951: S-a născut Vasile Şeicaru, autor şi interpret de muzică folk

– 1952: S-a născut Mădălin Voicu, dirijor şi violonist (fiul renumitului violonist Ion Voicu); deputat din partea Partidei Romilor (1996-2000), a PDSR – Partidul Democraţiei Sociale din România şi din partea PSD, în prezent este secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale – 65 de ani

– 2003, 10/11: A murit prozatorul, publicistul şi traducătorul Florin Bănescu (n. 1939). NOTĂ: Site-ul www.revistaarca.ro menţionează ca dată a morţii 11 iulie 2003

– 2007: A murit Răzvan Givulescu, geolog şi paleobotanist; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1920) – 10 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup)

– Chişinău: Vizita oficială a comisarului european pentru politica de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn, în Republica Moldova

– Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina: Comitetul Economic și Social European (CESE) organizează cea de-a VI-a ediţie a Forumului societății civile din Balcanii de Vest. Principalele subiecte de pe ordinea de zi vor fi rolul organizațiilor societății civile în promovarea creșterii durabile și a ocupării forței de muncă, migrația în Balcanii de Vest, libertatea de exprimare și mass-media, precum și drepturile femeilor. Evenimentul va reuni aproximativ 100 de participanți, inclusiv o gamă largă de reprezentanți ai societății civile din UE și Balcanii de Vest, precum și reprezentanți ai instituțiilor UE, organizațiilor internaționale și guvernelor din regiune (10 – 11 iul.)

– Bruxelles: Comisia Europeană și Comitetul Regiunilor (CoR), organizează al 5-lea Forum al Cooperării Descentralizate, care va reuni peste 600 de participanți – autorități locale și regionale din UE, Africa, Pacific, Caraibe și America Latină – pentru a discuta despre provocările comune și pentru a construi parteneriate durabile (10 – 11 iul.)

– Lausanne: Preşedintele francez, Emmanuel Macron, are o întrevedere cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach

– Ierusalim: Vizita preşedintelui rwandez, Paul Kagame, în cadrul căreia va fi primit de omologul său israelian, Reuven Rivlin şi de premierul Benjamin Netanyahu

– Helsinki: Vizita premierului japonez, Shinzo Abe, în cadrul căreia se va întâlni cu preşedintele finlandez, Sauli Niinistö

– New York: Consiliul de Securitate al ONU decide cu privire la un proiect de rezoluție care vizează stabilirea unei noi misiuni politice în Columbia, pentru a-i ajuta pe foștii rebeli din cadrul grupării FARC să revină la viața civilă

– Istanbul: Cea de-a 22-a ediţie a Congresului mondial al petrolului (10 – 13 iul.)

– Geneva: Are loc o nouă rundă de convorbiri (a 7-a) privind situaţia din Siria, sub egida ONU (10 – 14 iul.)

– New York: Conferință privind creșterea nivelului oceanelor – la Universitatea Columbia (10 – 14 iul.)

– Varşovia: Liderul istoric al sindicatului polonez, Solidaritatea și laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Lech Walesa, se va alătura unui protest al oponenților guvernului conservator

– SUA: Sonda spaţială Juno, lansată de NASA în urmă cu şase ani, va survola Marea Pată Roşie de pe Jupiter, şi va putea să fotografieze pentru prima dată în istoria omenirii, de la o distanţă relativ mică, acest fenomen atmosferic spectaculos, ce constă într-o furtună uriaşă, monitorizată din 1830 şi care ar putea să continue pentru o perioadă de încă 350 de ani. Juno va ajunge în punctul de apropiere maximă a orbitei sale faţă de Jupiter (denumit periapsidă sau perijov) luni, 10 iulie, la ora 16:55 PDT (11 iulie, 01:55 GMT). În acel moment Juno se va afla la o distanţă de 3.500 de kilometri deasupra atmosferei superioare a planetei Jupiter

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Insulelor Bahamas; aniversarea proclamării independenţei – 1973

– 1099: A murit (la Valencia) El Cid (Rodrigo Díaz de Vivar), erou național spaniol; nobil spaniol din zona Castiliei, lider militar şi diplomat de la curtea Regelui Alfons al VI-lea al Castiliei şi Leonului; este subiectul unuia dintre primele poeme epice spaniole “Cantar de Mio Cid” (n. cca 1043). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1096

– 1509: S-a născut Jean Calvin, reformator religios francez, fondatorul calvinismului (sistem teologic protestant); conducător al republicii teocratice Geneva (1541); Calvin este, alături de germanul Martin Luther, unul dintre iniţiatorii reformei protestante, în opoziţie cu anumite dogme şi rituri ale Bisericii Catolice (m. 1564)

– 1830: S-a născut Camille Pissarro, pictor şi grafician francez, reprezentant al impresionismului (m. 1903)

– 1835: S-a născut compozitorul polonez Henryk Wieniawski (m. 1880)

– 1871: S-a născut Marcel Proust (Marcel-Valentin-Louis-Eugène-Georges Proust), romancier, critic literar şi eseist francez (m. 1922)

– 1884: A murit egiptologul german Karl-Richard Lepsius; întemeietor al egiptologiei moderne, este primul care a cercetat Valea Regilor; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1875 (n. 1810)

– 1888: S-a născut (în Volos, Grecia) pictorul italian Giorgio de Chirico; împreună cu Carlo Carrà şi Giorgio Morandi, a pus bazele stilului numit „pictura metafizică” (m. 1978). NOTĂ: site-ul www.giorgio-de-chirico.com dă ca dată a naşterii 7 iulie 1888

– 1888: S-a născut Toyohiko Kagawa, scriitor şi om politic japonez (m. 1960)

– 1895: S-a născut actorul american de film John Gilbert; un june-prim romantic din perioada filmului mut, a cărui carieră este curmată brusc de apariţia sonorului; rămâne în istoria cinematografului ca unul dintre partenerii Gretei Garbo, în viaţă şi pe ecran (m. 1936). NOTĂ: Alte surse dau ca an al naşterii 1897

– 1895: S-a născut Carl Orff, compozitor, dirijor, muzicolog şi pedagog german (m. 1982)
– 1928: S-a născut pictorul francez Bernard Buffet (m. 1999)

– 1941: A murit Jelly Roll Morton, pianist, compozitor şi şef de orchestră de jazz american; considerat primul teoretician al jazz-ului (n. 1885)

– 1942: S-a născut Ronnie James Dio (Ronaldo Giovanni Padovan), vocalist şi compozitor de heavy metal american care a cântat cu Elf, Rainbow, Black Sabbath şi cu propria sa trupă, Dio (m. 2010) – 75 de ani

– 1980: S-a născut cântăreaţa americană Jessica Simpson

– 1989: A murit actorul american Mel Blanc, vocea a peste 1000 de personaje de desen animat (iepurele Bugs Bunny, ciocănitoarea Woody, răţoiul Daffy Duck, porcuşorul Porky Pig ş. a.), poreclit şi „omul cu 1000 de voci” (n. 1908)

– 2011: A murit dansatorul şi coregraful francez Roland Petit (n. 1924)

– 2013: A murit muzicianul francez André Verchuren, supranumit „regele acordeonului” (n. 1920)

– 2015: A murit Omar Sharif (nume la naştere: Michael Demitri Shalhoub), actor american de film, de origine egipteană (n. 1932)

* * * * *