jupiterNASA a publicat miercuri seara pe site-ul său o serie de imagini uimitoare ale Marii Pete Roșii de pe Jupiter, imagini luate marți dimineață de sonda Juno, care a survolat această planetă, de la o distanţă de aproximativ 9.000 de kilometri. Este pentru prima dată când Marea Pată Roşie – un anticiclon gigantic cu un diametru de 16.350 km şi de 1,3 ori mai mare decât Pământul – este observată de la o distanţă atât de mică. Pe fotografiile publicate, această pată este văzută ca plutind în mijlocul unui ecosistem albăstrui și formând un fel de vârtej roșu. Scott Bolton de la Southwest Research Institute din San Antonio, care este responsabilul științific al misiunii, a declarat că este nevoie de timp pentru ca echipa lui să analizeze toate datele transmise de cele opt instrumente de pe Juno, care erau toate îndreptate către Marea Pată Roşie în timpul acestei survolări. „Aceste date ar trebui să facă lumină asupra originilor, naturii actuale şi evoluţiei acestui fenomen”.
Marea Pată Roşie, care este observată în mod regulat din 1830 și care a fost menționată de astronomi în urmă cu 350 de ani, pare să se fi redus. Lansată pe 5 august 2011 de la Cape Canaveral din Florida, Juno s-a plasat pe orbita lui Jupiter pe 4 iulie 2016. Ea trebuie să rămână douăzeci de luni în jurul celei mai mari planete a sistemului nostru solar, unde trebuie să efectueze 37 de survolări, majoritatea între 10.000 și 4.667 kilometri deasupra norilor. Următoarea survolare, a şaptea, este programată pe 1 septembrie./rcostea/vdraguta

www.lalibre.be – 13 iulie