Ratingul lui Trump a scăzut până la un nivel record

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, este cel mai nepopular șef de stat din ultimii 70 de ani – acest lucru îl atestă rezultatele sondajului de opinie efectuat de ABC News și The Washington Post. În decurs de șase luni de administrare a țării ratingul lui Trump a scăzut până la o valoare minimă. În prezent, activitatea lui Trump are susţinerea a doar 36% dintre respondenți. Președinții SUA care l-au precedat, Barack Obama și George Bush Jr., în șase luni de activitate au reușit să câștige sprijinul a 59% din populație.

Referitor la politica lui Trump față de Rusia, aproape jumătate din respondenți (48%) nu au încredere ca Trump să poarte convorbiri cu Vladimir Putin, iar 18% au încredere, dar numai în parte. În ceea ce privește contactele cu alți șefi de stat, indicatorul neîncrederii depline este încă și mai ridicat – aproape 47% dintre americani sunt convinși că Trump trebuie ținut ceva mai departe de alți politicieni. Majoritatea covârșitoare a cetățenilor americani (60%) cred că Rusia a încercat totuși să-l ajute pe Trump să devină președinte și să influențeze procesul electoral; din aceștia 44% sunt convinși că Rusia a reușit să facă acest lucru./snicolau/pvelisar

www.rosbalt.ru – 16 iulie