Dodon promite să supravegheze acțiunile guvernului de la Chişinău, pentru a nu se ajunge la înrăutățirea situației economice din Transnistria

 Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este convins că reunificarea țării este posibilă numai în cadrul procesului de convorbiri, iar orice încercări de blocare a acestuia conduc la agravarea situației. Comentând înființarea punctului comun moldo-ucrainean de control al frontierei Kuciurganî, șeful statului moldovean a mai scris pe pagina sa de Facebook că
orice încercare de a impune prin forţă concesii este neproductivă și nu conduce decât la agravarea situației. „Sunt categoric împotriva oricăror măsuri care înrăutățesc situația economică a regiunii sau pot duce la pierderi economice pentru agenții economici și locuitorii Transnistriei”, a scris Dodon pe Facebook. Potrivit acestuia, „întreaga comunitate mondială, inclusiv cele 57 de țări membre ale OSCE, și-au exprimat în mod repetat sprijinul consecvent pentru suveranitatea, integritatea teritorială a Republicii Moldova în frontierele ei recunoscute pe plan internațional”.
Cel mai important lucru este ca „ultimele acțiuni ale guvernului moldovean și ale autorităților ucrainene să nu conducă la agravarea situației economice a regiunii, să nu lezeze interesele agenților economici și ale persoanelor fizice”, spune Dodon, adăugând: „Structurile corespunzătoare ale puterii executive se vor conduce după legislația în vigoare, pentru a exclude orice pierderi economice, financiare și de altă natură atât pentru locuitorii Transnistriei, cât și pentru agenții economici din regiune”. Președintele Republicii Moldova a subliniat că Chișinăul a adoptat în ultimul timp hotărârile necesare, între care modificările la Codul Vamal, în care se menționează regimul special de lucru și atribuțiile angajațiilor unui punct vamal. „Suntem gata să luăm și alte măsuri de eliminare a posibilelor riscuri” – declară președintele Dodon.
După cum relatează Rosbalt, premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, și președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, au participat la ceremonia inaugurării punctului comun moldo-ucrainean de control al frontierei Kuciurganî. Serviciile vamale ale celor două țări preconizează să instaleze în sectorul nistrean al frontierei 13 puncte comune de control. Autoritățile transnistrene consideră că punctele comune de control de la frontieră ale Chișinăului și Kievului pot duce la apariția unei crize economice pe malul stâng al Nistrului. (www.rosbalt.ru – 19 iulie)/snicolau/gioan