În judeţul Vaslui, au reuşit să promoveze examenul de titularizare mai puţin de jumătate dintre candidaţii înscrişi

Realizator: În judeţul Vaslui, au reuşit să promoveze examenul de titularizare mai puţin de jumătate dintre candidaţii înscrişi. Corespondenta Radio România Actualităţi, Alina Darie, a urmărit subiectul şi vine cu detalii.

Reporter: 41,53% din numărul dascălilor care au susţinut la Vaslui titularizarea au reuşit să ia minim nota 7 la acest examen important – un procent, ceva mai bun, spun reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, dar tot mai puţin de jumătate dintre dascălii participanţi. Cei mai mulţi dintre promovaţi au fost din rândul profesorilor de limba română, psihopedagogie specială, istorie dar şi biologie, disciplină unde s-a luat o notă de 10, la fel ca şi la educaţie fizică. Ei bine, la polul opus, s-au situat 92 de cadre didactice. Acestea au luat note sub 5, iar o doamnă educatoare a izbudit să facă o teză de doar 1,05, a depăşit-o cu puţin, cu nota 1,10 un coleg, profesor de educaţie fizică./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 iulie