Pasajul Piaţa Sudului din Bucureşti va fi inaugurat de primarul general, Gabriela Firea

Pasajul Piaţa Sudului din Bucureşti urmează să fie inaugurat astăzi, la prânz, de primarul general, Gabriela Firea, potrivit unui anunţ al municipalităţii. Acesta este unul dintre cele opt proiecte pentru care primăria a obţinut finanţare europeană şi care trebuia finalizat până în decembrie 2015. Lucrările nu au fost încheiate la termenul stabilit, iar Consiliul General a aprobat prelungirea acestui proiect, alături de alte şase, precum şi alocarea unor sume de la bugetul local în acest sens. Pasajul rutier Piaţa Sudului asigură fluidizarea traficului pe direcţia inelului principal şi pe arterele adiacente inelului median al municipiului Bucureşti. Pasajul subteran este realizat pe direcţia Calea Văcăreşti – strada Niţu Vasile, cu câte două benzi de circulaţie pe sens şi patru pasaje pietonale şi presupune menţinerea liniei de tramvai. Valoarea totală contractului este 127 de milioane de lei./ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iulie