Ministerul Apărării Naţionale va achiziţiona sistemul de apărare antiaeriană Patriot

Ministerul Apărării Naţionale a optat pentru achiziţionarea sistemului de apărare antiaeriană Patriot, iar dacă toate procedurile vor fi parcurse fără obstacole, în noiembrie, România va achita prima tranşă pentru această achiziţie. Decizia a fost luată ţinând cont de riscurile la adresa spaţiului aerian al României, de parteneriatul cu Statele Unite şi de faptul că sistemele de rachete sol-aer din dotare sunt depăşite, cele mai multe fiind de provenienţă sovietică, a declarat ministrul apărării, Adrian Ţuţuianu. El a subliniat că România urmăreşte achiziţionarea celei mai moderne configuraţii a sistemului Patriot, iar astfel va fi întărită nu doar securitatea naţională, ci şi cea europeană.
Adrian Ţuţuianu: Opţiunea cea mai potrivită a fost identificată în sistemul Patriot, în cea mai modernă configuraţie. Afirmaţiile care se fac nu sunt corecte, deci luăm cea mai modernă configuraţie PAC – 3 Plus, cu o perioadă estimată de utilizare în serviciu de 30 de ani. România se alătură în acest fel altor cinci ţări NATO care deţin sisteme Patriot, vorbim de Statele Unite, Germania, Spania, Grecia şi Olanda, într-un efort comun menit să îmbunătăţească securitatea europeană.
Realizator: În prezent, Ministerul Apărării Naţionale continuă achiziţiile programate: 31 de transportoare blindate Piranha, sisteme de artilerie reactive, rachete portabile anti-tanc, radar tridimensional. Până la sfârşitul anului, se intenţionează şi achiziţionarea a 173 de camioane pentru transport trupe. Forţele Aeriene Române vor recepţiona în luna septembrie ultimele 3 aeronave F-16 din escadrila de 12 aparate cumpărate din Portugalia, iar până la sfârşitul anului va fi demarată procedura pentru achiziţionarea a încă 36 de aeronave de luptă F-16 modernizate, precizează redactorul nostru Radu Dobriţoiu./aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 iulie