Avertizare de vreme rea în mai multe judeţe din sud-est

Vremea nu este prea bună pe litoral şi în sud estul ţării. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vreme severă pentru şase judeţe din această zonă. Până la ora 12:00, în Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Constanţa şi Tulcea vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua şi aspect de vijelie şi grindină. În intervale scurte de timp se pot acumula cantităţi de precipitaţii ce vor depăşi 25 de litri pe metrul pătrat şi izolat, chiar 60 de litri./aboboc/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 iulie