Ruşii adoră picturile lui Aivazovski, Repin şi Şişkin

 Potrivit unui sondaj de opinie realizat recent de Centrul Rus de Sondare a Opiniei Publice, VŢIOM, între picturile în ulei selectate ca fiind reprezentative pentru pictura rusă sunt lucrările semnate de Aivazovski, Repin şi Şişkin. Sondajul relevă faptul că cetăţenilor ruşi cel mai mult le plac tablourile semnate de pictorii: Ivan Aivazovski (27%), Ivan Şişkin (26%) şi Ilia Repin (16%). Se menţionează că acest sondaj a fost realizat cu ocazia împlinirii celor 200 de ani de la naşterea pictorului rus Ivan Aivazovski.
«Ivan Konstantinovici Aivazovski ocupă cea de-a treia poziţie în clasamentul celor mai cunoscuţi pictori, 24% dintre cetăţenii ruşi care au luat parte la acest sondaj au enunţat numele său. Pe prima poziţie s-a situat Ivan Ivanovici Şişkin – 32%, iar pe cea de-a doua, Ilia Efimovici Repin – 29%», se menţionează în comunicatul remis de Centrul Rus de Sondare a Opiniei Publice, VŢIOM. Totodată, 64% dintre respondenţi au susţinut că le plac foarte mult tablourile semnate de Ivan Aivazovski. Au răspuns negativ la această întrebare doar 1% dintre cetăţenii ruşi chestionaţi. După cum se mai menţionează, tematica abordată de Ivan Aivazovski este extrem de cunoscută în rândul majorităţii cetăţenilo ruşi.
Agenţia de presă Krîminform a anunţat că în oraşul Feodosia, peninsula Crimeea, a debutat săptămâna aniversării celor 200 de ani de la naşterea lui Ivan Aivazovski cu lansarea unei emisiuni filatelice dedicate acestui eveniment./vdraguta

(www.russian.rt.com – 28 iulie)