Ziua Imnului Naţional al României – Deşteaptă-te, române!

Sărbătorită, anual, începând din 1998, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României; la 29.VII.1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, după ce s-a citit noua Constituţie, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluţiei paşoptiste, „Deşteaptă-te române”, devenit după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 imnul naţional al României. Melodia imnului a fost compusă de Anton Pann, iar versurile și aranjamentul aparțin lui Andrei Mureșanu. Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În același an, corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.

*****

„Deşteaptă-te române”

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’pământ!