CSAT a aprobat Planul de înzestrare a Armatei

Planul de înzestrare a Armatei a fost aprobat azi în şedinţa Consiului Suprem de Apărare a ţării, pentru perioada 2017- 2026. În luna mai a acestui an, Parlamentul României a aprobat iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor aferente pentru opt programe de înzestrare, care depăşesc 100 de milioane de euro fiecare. Armata României trebuie să beneficieze de alocare coerentă şi susţinută a resurselor, întrucât subfinanţarea în Apărare ar afecta într-un mod grav îndeplinirea misiunilor de bază şi capacitatea operaţională a Armatei – se arată în comunicatul de presă remis de Administraţia Prezidenţială.
Tot în şedinţa CSAT de astăzi a fost aprobată numirea generalului-maior Ionel-Sorinel Vasilca în funcţia de director al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. Acesta este absolvent al Academiei Tehnice Militare, iar până în prezent a ocupat funcţia de adjunct tehnic al directorului STS – transmite redactorul nostru Carmen Gavrilă./amirea/cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 august)