Curtea de Apel Bucureşti este instanţa competentă să judece dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile din 2009

Curtea de Apel Bucureşti este instanţa competentă să judece dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009, în care fostul ministru Elena Udrea şi Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, sunt judecate pentru instigare la luare de mită, respectiv, pentru instigare la delapidare şi spălare de bani. Decizia definitivă a fost dată, astăzi, de instanţa supremă, după ce magistratul de cameră preliminară de la Curte a întrerupt judecata şi a retrimis dosarul la instanţa superioară – transmite redactorul nostru Diana Surdu.

În luna mai, procurorii DNA i-au trimis în judecată la Înalta Curte de Casaţie pe fostul ministru al dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, pe fostul secretar din acelaşi minister, Gheorghe Nastasia, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Victor Tarhon, pe Ioana Băsescu şi pe Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi pe jurnalistul Dan Andronic./rpatulea/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 august