Rusia a respins ca fiind minciuni informaţiile difuzate de Reuters privind numărul soldaţilor ruşi ucişi în Siria

Ministerul Apărării din Rusia a respins miercuri informaţiile difuzate de Reuters privind pierderile suferite de Rusia în campania sa militară din Siria, afirmând că sunt „o miciună de la cap la coadă”, relatează agenţiile ruse de ştiri. „Nu este prima dată când Reuters încearcă să discrediteze prin orice mijloace operaţiunile Rusiei, menite să distrugă teroriştii grupării Statul Islamic (ISIS) şi să aducă pacea în Siria”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov. Raportul publicat miercuri de Reuters se bazează pe declaraţii ale familiilor şi prietenilor victimelor ucise, precum şi pe declaraţii ale oficialilor sirieni. Potrivit raportului, numărul soldaţilor ruşi şi al contractorilor privaţi căzuţi în luptă de la începutul anului este de 40, cifră cu mult mai mare decât cifrele oficiale anunţate./mbaciu/schelaru

(REUTERS – 2 august)