Participarea României la Târgul Internațional de Arte și Meșteșuguri de la Ierusalim, 7 – 19 august 2017

În perioada 7 – 19 august 2017, la Ierusalim, va avea loc ediția a XLII-a a Târgului Internațional de Arte și Meșteșuguri. Evenimentul, organizat de Primăria din Ierusalim, se va desfășura la Mitchell Garden, Amfiteatrul „Merrill Hassenfeld” din „Sultan’s Pool” și Centrul de arte şi meşteşuguri „Khutsot Hayotser”.

Institutul Cultural Român din Tel Aviv susține participarea următorilor artiști populari din România: Nicolas Leș, artist popular ceramist și olar, absolvent al Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Arte din Timișoara, în cadrul târgului va realiza demonstrații ad-hoc ale tehnicilor de olărit și realizare a lucrărilor din ceramică; Dan Carpov, reprezentant al Serviciului Turism din cadrul Consiliului Județean Maramureș, va promova turismul cultural din România, va susține prelegeri ad-hoc despre tehnicile și materialele expuse la stand, precum și despre patrimoniul etnografic și cultural al zonei Maramureșului; Ion Toderașcu, absolvent al Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Arte din Timișoara si artist popular și sculptor în lemn specializat în creația de sculpturi, jucării și obiecte tradiționale din lemn specifice zonei Maramureșului, va realiza demonstrații ad-hoc ale tehnicilor tradiționale de lucrat în lemn.

Programul de vizitare al târgului:

Duminică – joi, între orele 18:00 – 23:00

Sâmbătă, între orele 21:00 – 24:00

Detalii suplimentare: https://www.artfair-jer.com/copy-of-4

Biletele se achiziționează de la casieria aflată la intrarea în târg.

Activităţi în cadrul târgului:

– expoziţie internaţională de arte și meșteșuguri;

– demonstrații de lucru;

– workshop-uri;

– spectacole de teatru, muzică, dans;

– târg internațional culinar.

Târgul Internaţional de Arte şi Meşteşuguri de la Ierusalim este cel mai mare târg de profil din Israel. Anual, târgul reunește circa 200 de artişti şi artizani din Israel şi peste 60 de standuri naţionale, care prezintă obiecte decorative realizate în tehnici din cele mai diverse, de la metode și materiale tradiţionale până la tehnologii contemporane de manufacturare, serii mici sau unicate. La ediția 2017 a târgului vor participa următoarele țări: Uzbekistan, Indonezia, El Salvador, Uruguay, Ecuador, Argentina, Ghana, India, România, Ungaria, Turkmenistan, Madagascar, Macedonia, Panama, China și Israel.