Preşedintele Klaus Iohannis este aşteptat să participe la cea mai mare întâlnire a saşilor, la Sibiu

Sibiul găzduieşte, la acest sfârşit de săptămână, cea mai mare întâlnire a saşilor organizată în România după anii ’90. La eveniment este aşteptat să participe astăzi şi preşedintele Klaus Iohannis.
Peste 12 mii de saşi stabiliţi în Germania, Austria sau chiar SUA şi-au dat întâlnire pentru 3 zile la Sibiu, pentru a petrece împreună cu saşii care mai trăiesc în România. Pieţele medievale din centrul Sibiului au devenit scene pentru spectacolele de muzică şi dansuri populare germane.
Hans Gärtner, preşedintele Asociaţiei Comunităţilor Săseşti din străinătate: „Această întâlnire de fapt este cea mai mare întâlnire a saşilor după revoluţie. Aici, în Transilvania, vrem să păstrăm comunitatea noastră, să păstrăm tradiţiile noastre şi cât se poate să predăm tradiţiile astea la copiii noştri”.
Astăzi, începând cu ora 10:30, în centrul istoric al Sibiului va avea loc parada portului popular săsesc, eveniment la care este aşteptat să asiste şi preşedintele României, Klaus Iohannis./amirea/sdm2
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 august)