SUA notifică ONU privind intenţia de a se retrage din cadrul Acordului de la Paris

 SUA au confirmat că se vor retrage din cadrul Acordului de la Paris privind schimbările climatice. Washingtonul a informat Organizaţia Naţiunilor Unite că va implementa, formal, o decizie anunţată de preşedintele Donald Trump în luna iunie, însă Departamentul de Stat a precizat că SUA vor continua să participe la reuniunile pe probleme legate de schimbările climatice până la momentul în care procesul de retragere va fi finalizat. În notificarea înaintată ONU se reafirmă mesajul lansat de Donald Trump în luna iunie potrivit căruia Acordul de la Paris este „o înţelegere proastă” pentru America. Domnul Trump doreşte ca SUA să se retragă din cadrul Acordului semnat de aproape 200 de naţiuni privind reducerea emisiilor cu efect de seră, însă a sugerat că ar putea fi dispus să rămână în cadrul Acordului dacă s-ar conveni o nouă înţelegere mai avantajoasă. În notificarea transmisă ONU, administraţia a reiterat faptul că preşedintele ar putea fi dispus să se reangajeze în pact dacă SUA ar conveni asupra unor termeni mai convenabili, relatează corespondentul BBC. /cstoica/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 august)