Anunţ al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Se menţin şi astăzi, între orele 12:00 şi 20:00, restricţiile de circulaţie pentru camioanele de peste 7,5 tone pe toate drumurile naţionale şi autostrăzile din judeţele unde sunt în vigoare codurile roşu şi portocaliu de caniculă – anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Ca şi în zilele precedente, sunt exceptate transporturile de animale vii şi de produse alimentare perisabile, precum şi cele cu regim special. Nu sunt vizate de această măsură 7 judeţe din nord şi nord-vest, aflate sub cod galben. În funcţie de avertizările şi prognozele meteorologice, este posibil ca aceste restricţii să fie aplicate şi mâine./dursache/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 august)