PERSEIDELE, „PLOAIA DE STELE CĂZĂTOARE” – Noaptea de 12 spre 13 august 2017

În fiecare an, pe la mijlocul lunii august, suntem martorii celui mai cunoscut şi popular curent de meteori: Perseidele. Curenţii meteorici, mai poartă denumirea populară şi de „ploaia de stele căzătoare”. Denumirea are ca sursă de inspiraţie, un punct luminos, ca o stea, ce pare că se desprinde de pe bolta cerească deplasânduse cu mare viteză, timp de câteva clipe, după care se stinge. În realitate sunt fragmente de corpuri interplanetare de dimensiuni foarte mici, ce pătrund în atmosfera Pământului şi ard în întregime prin frecarea cu aerul. Dacă corpul respectiv este suficient de mare, lasă o dâră luminoasă şi chiar o explozie, ce poartă denumirea de bolid.

Numele curenţilor de meteori este dat de constelaţia din care aparent vin meteorii. Locul mai poartă denumirea de radiant. Perseidele au radiantul în constelaţia Perseu (Perseus).

Perseidele au perioada de activitate în intervalul 17 iulie 24 august, şi momentul maxim din anul acesta va fi în după amiaza zilei de 12 august 2017, ora 19.00.

Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” al Muzeului „Vasile Parvan” va organiza o noapte de observaţii astronomice în afara oraşului Bârlad, Rezervaţia Bădeana, comuna Tutova, Judeţul Vaslui (circa 15 km sud de Bârlad). Cu această ocazie învităm şi publicul să observe cerul împreună cu noi, în intervalul orar 20.30 şi 04.00 dimineaţa.

Trebuie să fac precizarea că, cei care doresc să participe la această activitate au nevoie de transport personal ca să ajungă la locul stabilit pentru observaţii astronomice (vedeţi harta ataşată la comunicat).

În cazul în care condiţiile meteo nu vor perimite observarea fenomenului astronomic, activitate va fi anulată!

Dumitru Ciprian Vîntdevară

Muzeograf Planetariu/Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad

Coordonatorul Astroclubului „Perseus” Bârlad
Web site: www.astrobarlad.wordpress.com

Facebook: www.facebook.com/astrobarlad