PNL sesizează Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea ordonanţelor privind plafonarea indemnizaţiei pentru mame

Partidul Naţional Liberal sesizează Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea ordonanţelor privind plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi funcţionarea şcolilor doctorale. În cazul indemnizaţiilor pentru mame, prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu a declarat că, deşi este de acord cu măsura plafonării, modul în care a fost adoptat actul normativ este contestabil.
Iulian Dumitrescu: Ne referim la procedura în care s-a sesizat Camera Deputaților. Trebuia întâi Biroul Permanent al Camerei să se întrunească, apoi președintele Camerei Deputaților să solicite sesiune extraordinară. Domnul Liviu Dragnea pe 7 a solicitat de la sine puterea, a plecat în vacanță și pe data de 8 s-a întrunit Biroul Permanent al Camerei și n-a mai fost un președinte care să solicite sesiune extraordinară. Noi n-am intrat pe fondul ordonanților, ci doar pe respectarea legii Constituției și regulamentelor Camerei Deputaților și Senatului. Ca un punct de vedere personal, PNL susține plafonarea acestor indemnizații. Este un plafon corect.
Realizator: Reporterul nostru, Mugur Mihăiţă, aminteşte că, la începutul acestei luni, PNL a mai sesizat Avocatul Poporului cu privire la impunerea contribuţiilor sociale pentru contractele part-time la acelaşi nivel cu salariul minim pe economie la contractele cu normă întreagă. Astăzi, Avocatul Poporului Victor Ciorbea a declarat că va analiza cu celeritate sesizările formulate de liberali./fdoman/sdm2

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (11 august)