Trebuie să-l apărăm pe fiecare maghiar, indiferent în ce colţ al lumii trăieşte, declară vicepremierul ungar Zsolt Semjén

 Vicepremierul ungar, Zsolt Semjén, a declarat astăzi în parlamentul de la Budapesta, cu prilejul decernării Premiului pentru Maghiarii Din Afara Graniţelor, că Ungaria trebuie să apere, urmând exemplul Israelului, fiecare maghiar, indiferent în care colţ al lumii trăieşte. „Trebuie să procedăm la fel, ca şi Israelul. Dacă Israelul are voie, şi noi avem voie. Esenţa Statului Israel constă în faptul că toţi evreii, indiferent unde trăiesc în lume, pot fi siguri că există o ţară, că au o patrie şi, dacă undeva în lume sunt persecutaţi, vor putea veni acasă, unde vor fi apăraţi în orice condiţii, prin intermediul tuturor influenţelor vizibile şi invizibile ale ţării respective”, a afirmat Zsolt Semjén. În opinia sa, sarcina este aceeaşi şi pentru Ungaria: trebuie să apere fiecare maghiar, indiferent unde trăieşte în lume. Din cei 11 premiaţi cu Premiul pentru Maghiarii Din Afara Graniţelor, vicepremierul a evidenţiat comunitatea maghiară din Venezuela, care, cu toate că nu este persecutată, trăieşte într-o stare haotică, evident dictatorială, astfel că existenţa sa este nesigură. Prin urmare, Zsolt Semjén le-a transmis maghiarilor din Venezuela că Ungaria este patria lor, pot veni aici oricând, cu toată familia, chiar şi cei care nu mai vorbesc limba maghiară, deoarece vor beneficia de tot ajutorul din partea Ungariei. Maghiarii din Venezuela trebuie să ştie că ei nu se vor refugia, nu vor emigra în Ungaria, ci vor veni acasă. Acest mesaj este adresat tuturor maghiarilor din lume şi, indiferent ce se va întâmpla, Ungaria este patria lor, Ungaria îi aşteaptă cu braţele deschise”, a  subliniat vicepremierul ungar.  Zsolt Semjén a amintit că anul trecut cu acest premiu au fost distinşi mai cu seamă cei care sunt persecutaţi şi atacaţi în România prin măsuri antimaghiare – considerate legitime – pe motiv că ei sunt reprezentanţi emblematici ai naţiunii maghiare. Potrivit oficialului ungar, această tendinţă nu s-a încheiat, de aceea în acest context a amintit în mod special de cazul fostului viceprimar al oraşului Cluj-Napoca, Anna Horváth, care – în opinia sa – „a suferit martiriu în România” şi a căzut victima „unui  atac antimaghiar ridicol, fabricat şi mârşav”. Statul ungar nu îi va da drumul din mâini, aşa cum nu va face cu nici una dintre părţile naţiunii maghiare şi cu nici unui maghiar care este persecutat doar pentru că este maghiar, a precizat Zsolt Semjén. Premiul pentru Maghiarii Din Afara Graniţelor este simbolul faptului că maghiarii din ţara-mamă şi din afara graniţelor Ungariei sunt de neseparaţi. Maghiarii din afara graniţelor sunt responsabili pentru ei înşişi, pentru celelalte părţi separate ale naţiunii, precum şi pentru maghiarii de pretutindeni, iar statul maghiar trebuie să fie mândru şi puternic, în spiritul dăinuirii maghiarilor de pretutindeni. De asemenea, statul maghiar trebuie să asigure fondurile necesare pentru păstrarea identităţii şi trebuie să acorde sprijin maghiarilor din afara graniţelor Ungariei şi din punct de vedere economic. Iar acordarea cetăţeniei ungare este un cadru de drept comun care îi ţine laolaltă pe toţi maghiarii ca un „cerc de oţel”, a mai spus Zsolt Semjén. De menţionat că înfiinţarea Premiului pentru Maghiarii Din Afara Graniţelor a fost decisă de Guvernul ungar, în 2011, iar în acest an premiul a fost decernat unui număr de 11 persoane şi organizaţii maghiare care au depus, în interesul maghiarilor din afara graniţelor ţării-mamă, o activitate remarcabilă în domeniul învăţământului, culturii, ştiinţei, pentru menţinerea identăţii maghiare, precum şi în viaţa religioasă. Din România, au fost distinşi cu acest premiu: fostul viceprimar al oraşului Cluj-Napoca Anna Horváth, episcopul Eparhiei Reformate a Ardealului Béla Kató şi fostul director al Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş Zsolt József Tamás./rganciu/gioan

MTI (18 august)