Statele Unite şi Coreea de Sud au început exerciţiile militare comune anuale

Statele Unite şi Coreea de Sud au început luni exerciţiile militare comune, într-o perioadă în care tensiunile sunt mari în Peninsula Coreeană. Operaţiunile comune au loc regulat, din 1996. Anul acesta, exerciţiile, care se vor desfăşura timp de zece zile, vor avea ca scop principal testarea structurilor de comandă prin folosirea de simulări computerizate. Unele exerciţii vor fi însoţite de simulări de evacuare a civililor. Comparativ cu anul 2016, mai puţini soldaţi americani vor participa la operaţiuni, dar ministrul american al apărării a afirmat că aceasta ţine de cerinţele pentru exerciţii şi nu de tensiunile cu Phenianul. Operaţiunile militare comune irită de fiecare dată Coreea de Nord, iar în 2016 ţara a efectuat un test nuclear la scurt timp după ce exerciţiile au luat sfârşit./aionita/menescu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 august)