La Mamaia, continuă reuniunile partidelor aflate la guvernare în care e discutată strategia pentru această toamnă

La Mamaia, continuă, astăzi, reuniunile partidelor aflate la guvernare, în care e discutată strategia pentru această toamnă. La această oră, este în desfăşurare şedinţa Delegaţiei Permanente a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, la care participă şi o parte din liderii PSD. Pentru mai multe detalii, Cătălin Purcaru este acum în direct cu noi. Bună ziua, Cătălin, te ascultăm.
Reporter: Bun găsit! Este a doua zi de discuții pe marginea strategiei pe care ALDE o va avea în următoarea perioadă. La această oră este în desfășurare ședința Delegației Permanente, în care se analizează activitatea guvernamentală a miniștrilor ALDE , întâlnire la care participă liderul social-democrat, Liviu Dragnea, și președintelui Consiliului Național al PSD, Mihai Fifor. Tot astăzi, grupurile paarlamentare ALDE din Senat și Camera Deputaților discută despre prioritățile legislative și modul în care formațiunea politică va aborda dezbaterile pe marginea modificărilor legislative care au stârnit deja controverse. Vorbim aici despre proiectul legii pensiilor și modificările aduse legilor justiției. Pe de altă parte, există o nemulțumire în ALDE privind modul cum se desfășoară comunicarea între miniștrii și secretarii de sat care provin din cele două partide aflate la guvernare. Vicepreședintele ALDE, Teodor Meleșcanu, spunea că accentul trebuie pus pe îmbunătățirea colaborării între ALDE și PSD și de adoptarea unei poziții comune înainte de a lansa public un proiect important. Să-l ascultăm:
Teodor Meleșcanu: La nivel de conducere, excelent. Relația dintre domnul Tăriceanu și dintre domnul Dragnea este o relație foarte solidă, bazată pe respect reciproc și pe înțelegerea mizelor mari pe care le are actuala guvernare. Sigur că, la nivel local, competiția există.
Reporter: În declarațiile făcute la sosirea la ședința ALDE, liderul PSD, Liviu Dragnea, a admis că nemulțumirile s-ar putea să fie reale și va exista o analiză în acest sens. Mai mult, îmbunătățirea comunicării și coerența mesajului public reprezintă teme importante pe agenda acestor reuniuni politice de la Mamaia. Social-democrații încep seria întâlnirilor de la ora 14:00, când este programată ședința grupurilor parlamentare, iar de la ora 18:00, Comitetul Executiv Național al PSD./eradu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 septembrie)