“Pentru pregătirea evadării din lagărul de la Târgu Jiu s-a apelat la comunişti de încredere”

de Octavian Silivestru
de Octavian Silivestru

Apropierea trupelor sovietice de România a determinat conducerea Partidului Comunist Român să-şi intensifice activitatea şi să organizeze evadarea unor lideri comunişti (Gheorghe Ghorgiu Dej, Gheorghe Apostol)  aflaţi în lagărul de la Târgu Jiu. Liderii comunişti doreau să fie în libertate atunci când armata sovietică intra în România. De întocmirea planului evadării au fost însărcinaţi doi fruntaşi comunişti aflaşi în libertate: Emil Bodnăraş şi Ion Gheorghe Maurer. La început au fost propuse două idei: atacarea directă a lagărului de către un grup înarmat de comuniști – variantă susţinută de Emil Bodnăraș  – sau  o evadare discretă –  variantă susţinută de Ion Gheorghe  Maurer. Comuniștii au început operațiunile de recunoaștere a împrejurimilor lagărului. Conducerea partidului a luat legătura atât cu membrii aflaţi în libertate, cât şi cu comuniştii închişi în lagăr.

Fotografie după un desen reprezentând pe Gheorghe Gheroghiu-Dej şi alţi deţinuţi în lagărul de la Târgu Jiu, urmărind la un post de radio clandestin mersul evenimentelor din afară (1944). sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 1/1944
Fotografie după un desen reprezentând pe Gheorghe Gheroghiu-Dej şi alţi deţinuţi în lagărul de la Târgu Jiu, urmărind la un post de radio clandestin mersul evenimentelor din afară (1944). sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 1/1944

După o analiză atentă  a situaţiei, s-a ajuns la concluzia ca varianta propusă de Ion Gheorghe Maurer este singura realistă. Pentru pregătirea evadării s-a apelat la ajutorul unor comunişti de încredere care au ales casele conspirative, mijloacele de transport, traseele. Printre cei aleşi pentru această misiune s-a numărat şi învăţătorul Constantin Cheaţă – ilegalist din Târgu Jiu : « Conducerea Partidului Comunist Român  a hotărât  să dea posibilitatea militanţilor comunişti să fie liberi pentru definitivarea  planului insurecţiei [de la 23 august 1944]. Pentru aceasta tovarăşul  Ion Gheorghe Maurer  a fost însărcinat de către conducerea de partid să se ocupe de  creearea condiţilor pentru evadarea fruntaşilor comunişti care se aflau închişi în lagărul de la Târgu Jiu. Tovarăşul  Ion Gheorghe Maurer a luat legătura cu tovarăşul Mihail Roşianu care activa în cadrul regionalei comuniste  Oltenia . Tovarăşul  Roşianu a luat legătura  cu o celulă de partid formată din trei membrii. Din această celulă faceam si eu parte. Cu sprijinul acestei celule, tovarăşul  Roşianu s-a ocupat de întocmirea planulului de evadare, atât din lagărul de la Târgu Jiu, cât şi de la lucrările Palatului administrativ Târgu Cărbuneşti unde lucra o parte din militanţii comunişti. Tovarăşul  Maurer s-a deplasat  în  cursul lunii iunie pentru  a vedea în ce măsură celula de partid care primise sarcina din partea tovarăşului  Roşianu s-a ocupat de elaborea planului evadării militanţilor comunişti. Cu toate că prin oraş se deplasa numai seara,  la Târgu Jiu tovarăşul Maurer a  putut să stea numai şase zile deoarece începuse sa fie observat [de autorităţi].  Din această cauză tovarăşul Maurer a trebuit să plece, rămânând ca celula de partid să ia ultimile măsuri pentru evadarea  militanţilor comunişti. Planul a fost bine executat, ducând la evadarea unor comunişti înaintea actului de la 23 august 1944 ».

[Arhiva de istorie orală – Radio România. Înregstrare realizată de Radio Craiova, 1972]