Street Art Muzical – Vioara lui Enescu în parcurile bucureștene

14. Vioara lui George Enescu - Cismigiu - Foto. Alexandru Dolea

În plină lună Enescu, Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu, care i-a aparţinut marelui compozitor, alege să părăsească sala de concert şi să ducă muzica mai aproape de oameni. De această dată, în parcurile bucureştene. Proiectul  Street Art Muzical, etapa cu vioară și pian, va avea loc pe 9 și 10 septembrie în foișoarele din parcurile Bazilescu (9 septembrie-ora 11), Herăstrău (9 septembrie-ora 17), Kiseleff (10 septembrie-ora 11), Cișmigiu (10 septembrie-ora 17).

Cele patru recitaluri extraordinare vor fi susținute de doi artiști cu un indiscutabil renume: violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Horia Mihail.

Spectatorii vor avea prilejul extraordinar de a-i asculta, în aer liber și în mod gratuit, şi de a se bucura de sunetul unui instrument extraordinar: vioara Guarneri del Gesu, ce i-a aparţinut lui George Enescu. Această vioară este pusă la dispoziţie de muzeul George Enescu, în patrimoniul căruia se află.

Pentru un solist de talie internaţională, care cântă pe importante scene ale ţării şi ale lumii, cu orchestre mari precum: Monte Carlo Symphony, London Royal Philharmonic, Lyon Symphony, Queen Sofia Chamber Orchestra, Galicia Symphony, Leipzig Gewandhaus Orchestra, cu apariţii discografice în număr impresionant şi câştigător al multor competiţii internaţionale, aşa cum este Gabriel Croitoru, experienţa de a cânta cu astfel de prilejuri a fost întotdeauna una foarte plăcută:

“Am constatat, cu plăcere, că românii sunt altfel decât ne cred alţii, în sensul că le place şi muzica clasică. Oamenii au venit la concertele respective, unii pentru prima dată. Habar n-aveau despre ce este vorba. Dar nu numai că  au venit de curiozitate, dar au şi rămas până la sfârşitul concertului, ceea ce înseamnă că le-a şi plăcut. In plus ne-au şi zis: „ Vă rugăm să mai veniţi că ne-a plăcut grozav de tare”. Iată, e un lucru de  auzit pentru cine trebuie să-l  audă. Şi cred că, orice experienţă de genul acesta, nu face decât să crească nivelul  cultural al tuturor.. “

 12. Vioara lui George Enescu - Cismigiu - Foto. Alexandru Dolea

 

 

Coproducători: Radio România, Primăria Generală a Municipiului București, ARCUB, Primăria Sector 1, Radio România București FM

Partener unic: BRD – Groupe Société Générale

Cu sprijinul: Muzeului Naţional George Enescu

Producător: Asociația Culturală Accendo

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Media Trust, România TV, Caţavencii, Observator Cultural, Zile și Nopți, Liternet, Bussines Review,  Revista Cariere, agentiadecarte.ro.