Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi activ de la 1 ianuarie 2018

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi activ de la 1 ianuarie 2018 şi va fi un bun mecanism pentru politicile guvernamentale, a declarat, astăzi, ministrul economiei, Mihai Fifor, la o conferinţă de specialitate la care participă mai mulţi investitori. Fondul va avea un capital social în numerar de 1,85 miliarde de lei, bani proveniţi din Trezorerie, din privatizări, precum şi 27 de companii profitabile în portofoliu. Fondul nu se va lista niciodată, iar scopul lui e să facă profit. Impactul său asupra bugetului de stat este de 2 miliarde de lei pe an, din dividentele pe care le va încasa./fmihoc/gioan

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 septembrie