Revista presei internaţionale – 8 septembrie 2017

Uraganul Irma este subiectul principal tratat de întreaga presă internaţională.

„Bilanţul uraganului Irma în Caraibe: pagube masive şi pierderi de vieţi omeneşti”, transmite BBC.
Uriaşul uragan Irma loveşte în Caraibe şi se îndreaptă spre Florida, scrie WASHINGTON POST. „Caraibele – lovite cu o forţă înspăimântătoare” – titrează New York Times. Considerat deja una din cele mai puternice furtuni înregistrate vreodată, uraganul Irma ar putea deveni şi unul din cele mai distrugătoare. „Nu există nimic asemănător”, mai scrie ziarul.
THE GUARDIAN citează un reprezentant al Crucii roşii britanice care apreciază că „Irma are potenţialul de a fi cea mai distrugătoare şi ucigaşă furtună din Caraibe de mulţi ani”.
„Apocaliptic” şi „catastrofal” caracterizează uraganul Irma locuitorii Antilelor, scrie ziarul belgian LE SOIR.
„Irma, un superuragan istoric în Antile”, titrează LE FIGARO, iar LA LIBRE BELGIQUE scrie că insulele Saint-Martin şi Saint-Barthélemy au fost devastate ca de o bombă atomică. Insula Saint-Martin este distrusă în proporţie de 95%, precizează ziarul. „Dacă un alt ciclon vine peste noi sâmbătă, nu o să ne mai numărăm morţii, ci supravieţuitorii”, declara preşedintele consilului teritorial francez din insula Saint-Martin, Daniel Gibbs, citat de ziar. Situaţia este cu atât mai dramatică, cu cât circa 7.000 de persoane din aceste insule au refuzat să fie evacuate, declară ministrul francez pentru teritoriile de peste mări, Annick Girardin.
Ziarul italian LA STAMPA titrează: Irma devastează Caraibele. Alarmă în Florida. ONU afirmă: sunt în pericol 37 de milioane de persoane. LA REPUBBLICA precizează: În Florida, începe evacuarea în Miami. 90% din suprafaţa insulelor Saint-Barthélemy şi Barbuda a fost măturată de vânturi având o viteză de 300 Km/oră. La Porto Rico jumătate din populaţie nu are electricitate. Pe coasta Statelor Unite se aşteaptă distrugeri mai mari decât cele provocate în 1992 de uraganul Andrew. Populaţia a golit supermarketurile şi staţiile de benzină.
Ziarul LE FIGARO titrează: „Cum pot fi despăgubite victimele uraganului Irma?” şi explică ce trebuie să facă cei afectaţi. „Pagubele produse de uraganul Irma pe insulele Saint-Martin şi Saint-Barthélémy sunt atât de mari, încât guvernul va trebui să declare în curând stare de catastrofă naturală, scrie ziarul.

EURONEWS informează despre verdictul Curţii Europene de Justiţie de respingere a contestaţiei Slovaciei şi Ungariei împotriva cotelor obligatorii de imigranți. Judecătorii au considerat că politica de relocare a imigranţilor reprezintă un răspuns „proporțional” care „permite Greciei și Italiei să facă față impactului crizei migrației din 2015”. Deși decizia Curții este finală, guvernul Ungariei a avertizat că „adevărata bătălie” abia acum începe. Peter Szijjártó, ministrul ungar de externe, a declarat presei că verdictul „periclitează securitatea și viitorul întregii Europe” şi că Budapesta se pregătește să ducă o „adevărată bătălie judiciară începând de acum”, potrivit cuvintelor sale preluate de agenția oficială MTI. Slovacia a afirmat că va accepta decizia, dar guvernul a anunțat că va continua să combată verbal politica. În urma verdictului CEJ, Comisia Europeană va fi în continuare în măsură să dispună statelor membre să preia cote de refugiați intrați în UE, statele riscând amenzi dacă nu se conformează.
Referitor la acest subiect, COURRIER INTERNATIONAL scrie: Adversar înverșunat al repartizării refugiaților decise la Bruxelles, guvernul Orbán se vede constrâns de către Curtea Europeană de Justiție să primească 1.294 de migranți sub pedeapsa unor sancțiuni financiare. Opoziția vorbește despre un verdict meritat, iar presa favorabilă puterii denunţă o mare nedreptate.

Guvernul separatist catalan a semnat un decret prin care convoacă un referendum de autodeterminare în regiunea de nord-est a Spaniei pe 1 octombrie, a informat un purtător de cuvânt al guvernului, scrie
LA LIBRE BELGIQUE. Textul, deschizând o criză foarte serioasă cu guvernul central, a fost semnat de către întregul cabinet, pentru a-şi marca astfel unitatea în faţa amenințărilor de urmărire judiciară care planează asupra membrilor săi. Pentru a le permite catalanilor să voteze, se va merge până la instaurarea unui „regim juridic excepţional”, care va prevala asupra tuturor normelor care ar putea intra în conflict cu legea, ceea ce este echivalent cu a spune dinainte statului și Justiţiei că deciziile lor vor fi ignorate.
Parchetul general spaniol a anunţat că va începe urmărirea penală împotriva liderilor catalani pentru convocarea referendumului de autodeterminare şi a adăugat că va confisca materialul electoral pregătit pentru această consultare. Urmărirea penală îi va viza pe liderii parlamentului catalan şi pe membrii guvernului, a precizat pentru presă procurorul general, Jose Manuel Maza.
Ca răspuns la aceste declaraţii, purtătorul de cuvant al guvernului catalan a afirmat că Barcelona se află într-o „stare latentă de asediu” impusă de Madrid.

Nici tema Brexit nu este ocolită de presa internaţională. Negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, este „îngrijorat” din cauza ultimelor poziţii britanice, în special a celor privind frontiera irlandeză şi s-a declarat gata „să intensifice ritmul” negocierilor, informează LA LIBRE BELGIQUE. „Timpul care trece mă îngrijorează, sunt gata să accelerez, să intensific ritmul negocierilor”, a declarat el într-o conferinţă de presă.
„Regatul Unit ar vrea ca UE să suspende aplicarea legilor sale, uniunea vamală, piaţa unică, ceea ce ar fi o nouă frontieră externă” pentru ea, a spus Barnier. Şi Regatul Unit vrea să folosească Irlanda ca un fel de test pentru viitoarele relaţii vamale” cu UE. „Asta nu se va întâmpla”, a subliniat el./gsarbu/dsirbu

(Gabriela Sîrbu, Agenţia de presă RADOR)