“Să-l lăsăm pe Gheorgiu Dej să evadeze….”

de Octavian Silivestru
de Octavian Silivestru

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, principala instituţie română care s-a ocupat de culegerea de informaţii politice  şi militare a fost  Serviciul Special de Informații (SSI). Acest serviciu avea atât o „Secție de Informații Externe”, cât şi o „Secție de Contrainformații” şi avea informatori în toate structurile statului şi în toate clasele sociale.  Consideraţi instrumente ale sovieticilor,  comuniştii români, atât cei liberi, cât şi cei aflaţi în lagăre şi închisori au fost atent supavegheaţi. Mişcările lor, inclusiv planurile de evadare din lagărul de la Târgu Jiu, au fost cunoscute de Serviciul Special de Inforrmaţii, după cum îşi aminteşte colonelul Traian Borcescu, şeful Secţiei de Contrainformaţii:

 

Traian Borcescu
Traian Borcescu

« Rezidentul Popa, fost chestor la Craiova, a comunicat SSI-ului că în iunie-iulie 1944 au circulat o serie de persoane între Bucureşti şi Târgu Jiu, care prin legătura făcută la Craiova cu un comunist numit [Mihail] Roşianu, se pare că  pregătesc o evadare din lagărul de la Târgu Jiu. La primirea acestei note, Eugen Cristescu [directorul general al Serviciului Special de Informaţii] a spus: “S-a trezit cam târziu domnul Popa! Siguranţa Generală şi Jandarmeria cunosc acest lucru din ianuarie ’44 şi au luat toate măsurile”. Atunci am intervenit: “Domnule director general, eu aş fi de părere să lăsăm măcar pe Gheorghiu Dej să evadeze, fără să prindă nemţii de veste, ca împreună cu Emil Bodnăraş şi cu Lucreţiu Pătrăşcanu, să participe şi ei alături de partidele istorice la rezolvarea situaţiei. Ei vor avea un cuvânt mai greu de spus URSS-ului decât ceilalţi oameni politici. Mareşalul a şi spus că Iuliu Maniu o să ia guvernul şi el va executa dispoziţiunile ce i se vor da”. “Domnule colonel, mi-a răspuns Eugen Cristescu, de ce să întăresc eu Partidul Comunist Român şi să nu susţin pe Mihai Antonescu?! Lasă, că îi vor prinde jandarmii şi nemţii înainte ca dumneata să poţi interveni spre a-i apăra!” Din cercurile maniste aflasem că Lucreţiu Pătrăşcanu ceruse lui Iuliu Maniu ca să intervină pentru eliberarea din lagăr a lui Gheorghiu Dej, adevăratul exponent al Partidului Comunist Român, însă fără rezultat ».

[Arhiva de istorie orală – Radio România. Înregistrare realizată de Eleonora Cofas, Muzeul de Istorie si Arta al Municipiului Bucureşti. 1974]