Interviu cu Yerlik Karazhan, director general adjunct al Kazmedia Center din Kazahstan

Reporter – Simina Botar: Dle Yerlik Karazhan, bine aţi venit la Sinaia, în România.
Yerlik Karazhan: Mulţumesc.
Reporter: Suntem foarte bucuroşi de faptul că toate ţările care sunt reprezentate aici au venit să împărtăşească o parte din preocupările lor, o parte din provocările mai importante cu care se confruntă şi o parte din bunele lor practici, de care ar putea beneficia şi ceilalţi. Cu ce s-a prezentat EuroMedia din Kazahstan la această conferinţă?
Yerlik Karazhan: În primul rând, este o mare plăcere să mă aflu aici. Mulţumesc foarte mult! Mă simt foarte bine şi locul acesta este foarte frumos. Sinaia are câteva asemănări cu Alma Ata, ceea ce este foarte interesant. Da, am venit aici cu o misiune. Kazmedia Center se află în inima Eurasiei, în centrul capitalei ţării noastre, Astana. Sediul a fost construit de către guvern recent, acum cinci ani, pentru a veni în întâmpinarea posturilor radio şi tv naţionale, producătorilor la nivel naţional, deci e un centru mare. Avem în jur de 14 studiouri, inclusiv pentru transmisia de ştiri, platouri de filmare, avem şi o sală de concerte, deci este un centru destul de mare. Avem nevoie de un criteriu de comparaţie la nivel internaţional şi din păcate, nu găsim centre similare în alte ţări. Există în Dubai şi la Moscova centre oarecum asemănătoare, dar Kazmedia Center este unic. Deci, misiunea noastră este să ne deschidem, să ne asigurăm că acest model nu funcţionează doar pentru mass media din Kazahstan, dar şi la nivel global. Deci, obiectivul nostru general este să facem din Kazmedia un nod pentru comunicaţiile la nivel global, să dezvoltăm metode care să ajute oamenii să comunice în mod eficient, despre regiunea în care locuiesc, despre ei înşişi. Noi oferim facilităţi pentru toate companiile media care vor să ni se alăture. Dar a ne deschide lumii întregi este, bineînţeles, o provocare, deoarece noi, comparativ cu restul lumii, suntem o piaţă media mică. Nu foarte multe companii media internaţionale sunt interesate în mod deosebit de politicile din Asia Centrală. Cu toate acestea, când ne deschidem, când le vorbim celorlalţi despre noi, avem lucruri interesante de spus. Aşa că sperăm să determinăm mai multe companii internaţionale să vină către noi. Deci, unul intre evenimentele majore pe care le organizăm este Astana Media Week. Este prima noastră iniţiativă, încercăm să ne asigurăm că există o platformă pentru producţiile de aici şi pentru întâlnirea radiodifuziorilor, să facă schimb de idei, de produse, să iniţieze afaceri şi aşa mai departe. Mai întâi la nivel naţional, aşa că pe 4 octombrie, peste o lună, va avea loc evenimentul de la Astana, în special pentru industria media naţională, iar peste un an, sperăm că anul viitor vom avea un eveniment mai amplu, la care vom invita mai multe companii, inclusiv din România, pentru a vedea ce produse avem şi pentru ca noi să vedem ce produse aveţi voi. Aşa că probabil va putea avea loc şi un schimb de conţinut.
Reporter: Domnule Karazhan, ieri, la sfârşitul Conferinţei Media 2020, aţi luat iniţiativa organizării conferinţei de anul viitor.
Yerlik Karazhan: Da.
Reporter: Care este experienţa care vă place mai mult aici şi ce credeţi că veţi adăuga dumneavoastră la aceasta, pentru anul următor?
Yerlik Karazhan: În primul rând, organizarea de aici este excelentă. Chiar îmi place, este un loc foarte comod, foarte drăguţ, foarte confortabil. Aştept cu nerăbdare să văd programul de divertisment care a fost pregătit. Din acest punct de vedere, cinci stele. Vă mulţumesc foarte mult pentru asta. Ce dorim să facem este să fim în „inima acţiunii” în acest gen de competiţie, dar în general încercăm să facem acelaşi lucru: în primul rând să ne menţinem standardul, care este unul foarte înalt. În orice caz, sunt unele elemente interesante pe care aş vrea să le adaug şi vom vorbi în cadrul organizaţiei şi anume faptul că înainte de următorul eveniment Media 2020 să existe o oarecare agendă pentru viitorii participanţi, astfel încât ei nu vor veni cu mâinile goale, vor veni cu un fel de proiect comun care ne va da rezultate şi concluzii. Colaborăm în acest sens cu organizatorii şi sperăm că acest proiect va avea o anume autenticitate – proiectul va avea loc în iunie, anul viitor, când vom găzdui evenimentul. Anul viitor vom găzdui şi alte evenimente sub egida ABU, cum ar fi Conferinţa RadioAsia şi Festivalul de Muzică RadioAsia, de asemenea, şi Conferinţa Media 2020, trei zile de evenimente care vor avea loc la Astana.
Simina Botar: Mulţumesc foarte mult.
Yerlik Karazhan: Mulţumesc./mbrotacel/dsirbu

RADOR (12 septembrie)