Explozie la metroul din Londra

Poliţia tratează explozia din Parsons Green ca pe un atac terorist

Explozia care a avut loc într-un tren, la staţia de metrou Parsons Green, şi care a propulsat „o minge de foc” printr-un vagon foarte aglomerat este tratat de poliţie ca un atac terorist. Scotland Yard a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite, adăugând că este „prea devreme” să confirme cauza exploziei. care a avut loc vineri dimineaţă, la o oră de vârf. Martorii au declarat că au văzut mai multe persoane rănite şi „pline de sânge”, în urma unei „lumini puternice şi a unei bubuituri”, pe District Line, în vestul Londrei. Unii dintre pasageri au suferit arsuri la nivelul feţei, alţii au fost răniţi în aglomeraţia creată când au încercat să iasă din vagon şi din staţia de metrou. Serviciile de urgenţă, printre care şi poliţia, s-au deplasat la faţa locului după ce au fost alertate la ora 8:20./aionita/schelaru

(THE TELEGRAPH – 15 septembrie)


În urma exploziei de la Parsons Green în staţia de metrou s-a creat panică

În sud-vestul Londrei a avut loc o explozie, într-un tren. Pasagerii de la Parsons Green au declarat că au auzit zgomotul puternic, într-unul dintre vagoanele din faţă, apoi s-a creat panică, iar când uşile s-au deschis oamenii s-au înghesuit pe scările către ieşire, iar câteva persoane au fost rănite. O fotografie postată pe Twitter înfăţişează, aparent, câteva fire care ies din conţinutul înegrit al unei găleţi aflate într-o pungă de supermarket. Sophie Raworth, jurnalist BBC, a discutat cu un martor care se afla în vagonul de tren la momentul exploziei. „A avut loc o explozie, apoi a fost un moment de tăcere. Femeia a spus că era foarte multă lume în vagon şi că ea a fost protejată de către oamenii din faţa ei, dar că a văzut oameni care aveau părul ars, care aveau arsuri la cap. Uşile s-au deschis imediat şi pasagerii au început să împingă pentru a ieşi”, a transmis Sophie Raworth./aionita/gpodea

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 septembrie)


Mai mulţi pasageri prezenţi la explozia de la Parsons Green au suferit arsuri la nivelul feţei

Poliţia şi serviciile de ambulanţă au fost chemate la ora 8:20 – ora locală – (7:20 GMT), în cursul zilei de vineri, la staţia de metrou Parsons Green, în Fulham. Imaginile de la faţa locului arată o găleată albă – într-o pungă din plastic, de supermarket – care arde, dar aparent nu arată pagube extinse provocate vagonului de tren. Martorii au descris că au văzut cel puţin un pasager cu răni la nivelul feţei. Alţii au descris „panica” pasagerilor care părăseau alarmaţi trenul, la staţia Green Parsons. Prezentatoarea Sophie Raworth, de la BBC News, a declarat că a văzut o femeie aflată pe o targă, care avea arsuri pe faţă şi pe picioare./aionita/gpodea

(www.bbc.com – 15 septembrie)


Explozie la metroul din Londra

Forţele de securitate, ambulanţa şi pompierii din Londra au fost mobilizate pentru a răspunde unui incident care a avut loc astăzi la Metrou, transmite Reuters, care precizează că presa locală scrie că ar fi fost vorba despre explozia unei bombe într-un vagon. Poliţia nu a dat detalii despre natura incidentului. Mai multe persoane au suferit arsuri, iar altele au fost rănite în urma busculadei produse. Marea Britanie a fost anul acesta ţinta a patru atacuri teroriste care s-au soldat cu moartea a 36 de persoane./apuscasu/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 15 septembrie)


Direcţia Londoneză de Transport închide un segment al liniei de metrou District Line

Direcţia Londoneză de Transport a închis o parte a liniei de metrou în dimineaţa de vineri, din cauza unei „probleme de securitate” apărute la staţia de metrou Parsons Green, aflată în sud-vestul capitalei. Serviciile au fost suspendate pe traseul Earl’s Court – Wimbledon, pe linia District Line, a declarat Direcţia de Transport. Pasagerii sunt rugaţi să aleagă rute alternative. Serviciul de Ambulanţă a declarat că are personal la faţa locului, alături de ofiţerii de poliţie. Natasha Wills, directorul adjunct de operaţiuni de la Serviciul de Ambulanţă, a declarat: „Prioritatea noastră principală este să evaluăm natura şi gradul rănilor. Vom oferi noi informaţii atunci când le vom avea.” Nu este clar încă ce a provocat alerta. Poliţia Metropolitană a declarat că „ştie că situaţia a fost anunţată pe social media” şi a adăugat „Vom face precizări când vom putea – informaţiile nosatre trebuie să fie precise”. Parsons Green este o zonă majoritar rezidenţială aflată în zona Hammersmith and Fulham./aionita/gpodea

(CNN – 15 septembrie)


Londonezii sunt sfătuiţi să evite zona Parsons Green, în urma exploziei care a avut loc la metrou

În cursul zilei de vineri, poliţia britanică a sfătuit cetăţenii să evite zona din apropierea Parsons Green, o staţie de metrou londoneză, după ce într-un tren a avut loc o explozie. Poliţia a declarat că „ofiţerii de la Poliţia Metropolitană, de la Poliţia Transportului Britanic se află la faţa locului, împreună cu Brigada de Pompieri din Londra şi Serviciile de Ambulanţă”. „Sfătuim cetăţenii să evite zona”, a declarat poliţia./aionita/gpodea

(REUTERS – 15 septembrie)


Într-o staţie de metrou londoneză a avut loc o explozie

În urma unei explozii care a avut loc la metroul din Londra mai mulţi pasageri au suferit arsuri la nivelul feţei. Poliţia a declarat că un incident a avut loc la staţia de metrou Parsons Green, din vestul Londrei, şi că mai mulţi ofiţeri se află la faţa locului./aionita/gpodea

(REUTERS – 15 septembrie)