Ministrul german de finanţe avertizează împotriva divizării Europei, după „nonsensul” reprezentat de Brexit

Ministrul de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, a avertizat, luni, că ar fi „o catastrofă” ca Europa să fie lăsată să se divizeze de-a lungul liniilor est-vest, calificând, totodată, Brexitul, drept „un nonsens”. Într-un discurs rostit la aniversarea sa de 75 de ani, în oraşul sud-vestic german Offenburg, Schaeuble a făcut o pauză, după ce a menţionat Marea Britanie în contextul Europei. „Dacă ar fi să avem acum noi diviziuni între est şi vest, după ce britanicii a fost un nonsens să ia o astfel de decizie şi probabil că nu mai sunt mulţumiţi de ea, ar fi o catastrofă„, a spus ministrul german, adăugând: „Trebuie să spunem clar: vom avea un viitor bun, după cum arată istoria, numai dacă vom menţine Europa unită, iar asta înseamnă întreaga Europă„. Schaeuble pare să se refere la o diviziune tot mai profundă între state estice, precum Polonia şi Ungaria, şi partenerii lor din Occident, pe tema valorilor democratice, a acceptării refugiaţilor şi a promovării integrării europene. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a criticat în special guvernele de la Varşovia şi Budapesta, care, în opinia UE, se distanţează de valorile fundamentale ale blocului, precum libertatea de expresie şi statul de drept. Săptămâna trecută, şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a subliniat dorinţa de a vindeca discrepanţele dintre statele estice şi cele occidentale. Juncker, care a participat la petrecerea lui Schaeuble, l-a lăudat pe acesta pentru că lucrează în scopul unificării UE. Ministrul de finanţe german a subliniat că acele state din UE care vor să promoveze o integrare aprofundată trebuie să facă acest lucru. „Însă trebuie să fie atente că nu numai statele mari decid. Am învăţat asta de la Kohl„, a adăugat Schaeuble, referindu-se la cancelarul Helmut Kohl, alături de care a lucrat pentru reunificarea Germaniei./mbrotacel/atataru

REUTERS – 18 septembrie