Poliţiştii de frontieră români, aflaţi în misiune FRONTEX în apele Mării Egee, au salvat 117 persoane

Poliţiştii de frontieră de pe nava maritimă de patrulare a Gărzii de Coastă, aflaţi în misiune FRONTEX în apele Mării Egee, au salvat 117 persoane, dintre care 56 de copii şi 23 femei, care se aflau pe două ambarcaţiuni ce riscau să se scufunde. Potrivit unui comunicat, săptămâna trecută, echipajul navei a observat o ambarcaţiune gonflabilă de mici dimensiuni, cu motor, supraîncărcată cu persoane, care se îndrepta către apele teritoriale ale Greciei. Poliţiştii de frontieră români au demarat acţiunile de salvare şi au adus pe navă 70 de persoane, care provin din Afganistan, Iran şi Pakistan. Poliţiştii de frontieră le-au oferit asistenţă, hrană şi apă, iar câteva ore mai târziu acestea au fost debarcate în siguranţă în Portul Chios şi predate autorităţilor elene, pentru efectuarea procedurilor specifice. Ieri, echipajul navei a identificat o altă ambarcaţiune gonflabilă, pe care se aflau 47 de persoane, pe care le-au transportat în siguranţă în portul din Chios, unde au fost preluate de autorităţile elene. De la începutul anului, poliţiştii de frontieră români au salvat, individual şi în cooperare cu echipajele celorlalte nave care participă la Operaţiunea comună ‘POSEIDON 2017’, peste 1.000 de persoane care se aflau în pericol, la bordul unor ambarcaţiuni de mici dimensiuni, în apele teritoriale elene./mnecula/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 septembrie)