Mesaje prilejuite de sărbătorirea Anului Nou evreiesc

Realizator: Înaintea Anului Nou evreiesc, care a început în această seară, preşedintele statului, Reuven Rivlin, adresându-se corpului diplomatic, a menţionat că Israelul este o putere economică şi ştiinţifică globală. El a amintit de ţările care au climă secetoasă şi au reuşit să stăpânească problema apei cu tehnologie israeliană.

Corespondenţă din Ierusalim – Reporter: Dragoş Ciocârlan – Preşedintele Rivlin a spus că este esenţială cooperarea internaţională. În anul care a trecut, Israelul şi-a consolidat legăturile diplomatice şi comerciale cu ţări din întreaga lume – din Asia, Africa, America de Sud, Europa şi Australia. Acordurile de liber schimb vor favoriza prosperitatea.
Rivlin a vorbit şi despre situaţia din regiune. Iranul vrea să recâştige legitimitatea pe plan internaţional, dar conducerea de la Teheran continuă să cheme la distrugerea Israelului. Într-un mesaj video pentru evreii din întreaga lume, preşedintele Israelului a spus, între altele:

Reuven Rivlin: Am văzut adevărata forţă a naturii – dezastrele cu victime omeneşti.
Reporter: Rivlin a vorbit cu mândrie despre generozitatea comunităţii evreieşti în faţa provocărilor dificile. Evrei şi neevrei sunt împreună pentru a-i ajuta pe cei afectaţi din întreaga lume.
Preşedintele statului Israel le-a urat evreilor din întreaga lume un an nou bun, de la Ierusalim.

*
Realizator: Şi la Templul Coral din Capitală s-a desfăşurat o ceremonie specială, la care au vorbit preşedintele Comunităţii Evreilor din Bucureşti, Paul Schwartz, şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer./cvanatoru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 septembrie