Nouă cetăţeni sirieni au încercat să intre ilegal în România

Nouă cetăţeni sirieni au încercat, azi-noapte, să intre ilegal în România, ajutaţi de un bulgar care i-a trecut fluviul Dunărea cu o ambarcaţiune cu motor. Imigranţii au fost prinşi de angajaţi ai Poliţiei de Frontieră Piscu Vechi, din judeţul Dolj. Sirienii i-ar fi plătit unui cetăţean de origine arabă, pe care l-au cunoscut în metropola turcă Istanbul, suma de 8.000 de dolari de persoană, pentru a ajunge în Germania. Până la frontiera cu Bulgaria, ei au călătorit cu un microbuz, de unde au fost preluaţi de două persoane şi au traversat Dunărea cu o navă de mici dimensiuni. Pe malul românesc îi aştepta un bărbat, care urma să îi ajute să meargă mai departe în Occident. Atât imigranţii, cât şi călăuzele, vor fi cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei./lalexandrescu/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 septembrie)