Ediţie aniversară a unuia dintre cele mai apreciate evenimente din judeţul Arad, Festivalului Vânătorilor, unul dintre cele mai frumoase evenimente dedicate vânătorii şi vânătorilor, ajunsă la cel de-al X-lea an. Evenimentul va avea loc duminică, 24 septembrie 2017, în organizarea Consiliului Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, a Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi şi a Primăriei Bata.
Ca în anii precedenţi, programul include multe activităţi: probe de măiestrie vânătorească, prepararea mâncărurilor tradiţionale, demonstraţii de lucru cu câini, dar şi cu şoimi.
Primarul comunei Bata, Ioan Micurescu – un pasionat vânător – spune că acest festival devenit tradiţie este extrem de apreciat. „Am pornit la drum pentru a susţine şi promova arta de a vâna, pentru a demonstra că vânătoarea este o adevărată cultură, cu multe obiceiuri şi tradiţii şi nu doar un ritual de ucidere a animalelor. Am ajuns anul acesta la cea de-a X ediţie şi ne bucurăm că numărul celor care vor participa este deja mare”, a declarat Ioan Micurescu./rcostea/vdraguta

RADOR – 20 septembrie