În Ungaria va începe o noua acţiune de consultare naţională cu privire la „planul Soros”

Noua acţiune de consultare naţională din Ungaria, care va începe în primele zile din octombrie, va fi însoţită şi de o campanie de afişe – a afirmat ministrul János Lázár, şeful Oficiului premierului ungar. János Lázár a precizat că scopul este chestionarea cetăţenilor cu privire la „planul Soros”, întrucât dezbaterile referitoare la migraţie, care vor influenţa viitorul Europei, vor începe abia acum. Ministrul ungar a amintit de asemenea faptul că, din cauza expirării săptămâna viitoare a termenului privind acceptarea cotelor obligatorii de refugiaţi, Ungaria va fi etichetată, în timp ce, cu excepţia Maltei, nu există nici o altă ţară membră care să fi pus în aplicare decizia respectivă. Până în prezent s-au încheiat doar 28 de mii de cazuri de acceptare de imigranţi./lendrefy/avladucu

MR1 RADIO KOSSUTH BUDAPESTA – 22 septembrie