Bilanţ al Consiliului Concurenţei

Consiliul Concurenţei va finaliza 20 de dosare până la sfârşitul anului, a anunţat preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu. El a precizat că din punct de vedere al dimensiunii economice, cele mai importante sunt dosarele legate de zonele de licitaţii. Între acestea figurează o presupusă trucare de licitaţii la societatea Transgaz şi o alta privind achiziţionarea de echipamente electrice de către firme de distribuţie, în special Electrica. Şeful Consiliului Concurenţei a menţionat şi analiza lansată în privinţa pieţei carburanţilor, în condiţiile în care de peste un an preţurile acestora, fără taxe, au avut în România o uşoară creştere faţă de media UE./opopescu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 octombrie