Calendarul evenimentelor, 1 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Partide

* Buzău: Conferinţă de presă PNL Buzău, susţinută de preşedintele organizaţiei judeţene, deputatul Cristinel Romanescu – ora 11:00

 

– Culte, Biserică

* Blaj, jud. Alba: În perioada 28-30 septembrie, are loc sesiunea ordinară de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Sub președinția Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Sinodul va aborda diferite aspecte actuale din viața Bisericii. La lucrările sinodale vor participa prefectul Congregației pentru Bisericile Răsăritene, Cardinalul Leonardo Sandri, împreună cu Nunțiul Apostolic în România, Arhiepiscopul Miguel Maury Buendia. Din program:

  • Cardinalul Sandri va participa la Sfânta Liturghie în Catedrala din Blaj. După Sfânta Liturghie, Ierarhii vor sfinți piatra de temelie a noii biserici destinată minorității de etnie rromă, care se va construi în cartierul Barbu Lăutaru din Blaj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Blaj

– Organizaţii

* Târgu Mureş: Asociaţia Copiilor şi Tinerilor Diabetici – ASCOTID organizează cea de-a III-a ediţie a ASCOTID Trail Race, care urmăreşte asocierea dintre activitatea fizică şi starea de sănătate, la care şi-au anunţat participarea peste 400 de sportivi, atât persoane cu diabet, cât şi persoane sănătoase, şi care va cuprinde o probă de semimaraton, pe 21 de kilometri, şi două probe secundare, Cross (9 km), respectiv Cursa Copiilor (1,7 km) – pe Platoul Corneşti, Str. Verii

 

– Social

* Evenimentul „Iluminare în roz”, organizat de Fundaţia Renaşterea – ora 19:30, la Global Worth Tower, Str. Barbu Văcărescu nr. 201

* Manifestări cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice (1 oct.):

  • Evenimentul „Copacul cu amintiri” – ora 10:00, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

* Carei: Începând cu ora 16:00, în Amfiteatrul din fața Parcului Dendrologic (lângă Magazinul Oțelul) va avea loc tradiționalul spectacol susținut de către cercurile Centrului Cultural al municipiului Carei, cu ocazia Zilei Persoanelor Vârstnice (1 oct.)

 

– Economic

* Începând cu această dată, autorizațiile de securitate la incendiu devin obligatorii, fără a se mai aplica termenul de grație acordat pentru intrarea în legalitate a construcțiilor puse în funcțiune în lipsa respectivei autorizații

* Începând cu această dată, urmează să crească accizele la combustibil, în a doua etapă, cu câte 0,16 lei pe litru, la toate cele trei categorii de combustibil, benzină cu plumb, fără plumb şi motorină

– Învăţământ

* Iaşi: În perioada 1-3 octombrie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va organiza a VII-a ediţie a „Bun venit la UAIC”, eveniment de orientare şi informare pentru studenţii din anul I – ora 10:00

 

– Cercetare

* Are loc evenimentul „Exploratorii Ştiinţei”, organizat de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Ambasada Franţei şi Institutul Francez – ora 11:00, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

 

– Cultură

* Violoniştii Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru vor susţine, în compania pianistului Horia Mihail, spectacolul inedit „Duelul viorilor” – ora 19:00, la Sala Radio. Turneul „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, ediţia a VII-a, are loc în perioada 27 septembrie – 1 octombrie, în 4 oraşe din România. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 3. Eveniment co-finanţat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR). Parteneri: Accendo, Muzeul Naţional „George Enescu”, Senia Music, Arena Comunications. Printre partenerii media: Orchestrele şi Corurile Radio, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional

– Sport

* Ambasada Republicii Coreea în Bucureşti, alături de Federaţia Română de Taekwondo (WT), organizează Cupa Ambasadorului Republicii Coreea, eveniment dedicat probei de Poomsae, ce va avea loc începând cu ora 10:30. Competiţia se va desfăşura în cadrul Complexului Sportiv Naţional „Sala Polivalentă” din Calea Piscului nr. 10, Sector 4, şi va aduce aduce în faţa publicului spectator practicanţi de Taekwondo din toată ţara

– Diverse

* Câmpulung Moldovenesc: Primăria și Consiliul Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc și Consiliul Județean Suceava, împreună cu Asociațiile Crecătorilor de Animale „Piatra Șoimului”, „Noua Fermă” și „Izvorul Alb”, organizează, de la ora 11:00, pe stadionul „Rarăul”, cea de-a VII-a ediție a Festivalului „Drumul Lemnului” și cea de-a XVII-a ediție a tradiționalului „Târg al Lăptarilor”

 

– S-a întâmplat într-o zi de 1 octombrie

* Cu 162 de ani în urmă (1855), apărea (cu întreruperi până în noiembrie 1860), la Iaşi, ziarul unionist „Steaua Dunării”, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu. Publicaţia va fi tipărită şi la Paris, în versiune franceză, sub denumirea „L’Etoile du Danube” (4.XII.1856 – 1.V.1858) (1/13)

Aniversări – Comemorări

 

– Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

 

– Acoperământul Maicii Domnului; Sf Ap Anania, din cei 70; Sf Tereza a Pruncului Isus (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Spania: Referendumul pentru autodeterminarea Cataloniei, considerat ilegal de Curtea Constituţională a Spaniei

 

– Paris: Franţa preia preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Muzicii”; sărbătorită pentru prima dată la 1.X.1975, la iniţiativa Consiliului internaţional al muzicii – UNESCO (prezidat atunci de renumitul violonist şi dirijor Yehudi Menuhin)