Teodor Meleşcanu susţine că poziţia României nu a fost adoptată oficial în ceea ce priveşte situaţia din Catalonia

Spania este pentru România un partener strategic şi este de sperat să se ajungă cât mai repede la soluţii negociate în ceea ce priveşte situaţia actuală privind referendumul din Catalonia, afirmă ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu. Orice acţiuni de acest fel trebuie să respecte Constituţia şi obligaţiile asumate, să fie rezolvate pe calea dialogului dintre comunităţi şi guvernele statelor respective, mai spune ministrul român de exterene. El a mai precizat astăzi, la Cluj, după o întrevedere cu omologul său maghiar, Péter Szijjártó, că poziţia României nu a fost adoptată oficial, dar în principal, suntem în favoarea unui dialog.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 moimebrie) /fmihoc/dsirbu

RADOR – 2 noiembrie