Calendarul evenimentelor, 7 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 – Parlament

* Parlamentul României va găzdui, în perioada 6-9 octombrie, a 63-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO (AP NATO). Din program:

  • În zilele de 7 şi 8 octombrie, vor avea loc discuţii în cadrul celor 5 comisii de specialitate: Comisia politică, Comisia pentru apărare şi securitate, Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, Comisia pentru dimensiunea civilă a securităţii şi Comisia pentru economie şi securitate. Fiecare comisie va dezbate o serie de rapoarte pe teme de securitate şi apărare, subiectele specifice urmând să fie discutate împreună cu reprezentanţi ai guvernelor din ţările membre, din lumea academică, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai NATO

 – Diaspora

* Londra: Deschiderea Şcolii Parohiale „Sfântul Gheorghe” din capitala britanică, care are ca obiectiv principal promovarea credinţei ortodoxe a tradiţiilor şi culturii româneşti în rândul copiilor români din diaspora londoneză. În cadrul Şcolii Parohiale se va organiza Clubul de Teatru pentru copiii. Clubul va fi condus de Gabriela Căldăraru (actriţă şi profesor de teatru) şi se va adresa exclusiv copiilor între 5 şi 17 ani

– Organizaţii

* Popeşti Leordeni, jud. Ilfov: „Caravana Speranţei”, eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Animalelor (4 oct.) de către Fundaţia Speranţa cu ajutorul voluntarilor de la Cercetaşii României şi Vier Pfoten România – ora 10:00, la Adăpostul Speranţa, lângă Confort City

– Sindicate, Patronate

* Miting organizat de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, faţă de Legea salarizării unitare, OUG57/2015, OUG59/2017, OUG 95/2014 şi „secretele planuri de Lege a pensiilor” – ora 11:00, în faţa Academiei Militare

– Economic

* Arad: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad organizează Târgul de vinuri și Salonul gastronomic  „Vicii & Delicii” – ora 13:00, la Expo Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 300 (7 – 8 oct.)

* Deva: Stupina BIA organizează ediţia a IV-a a Târgului Apicol Deva – în parcarea Deva Shopping City, intrarea din directia Simeria (7 – 8 oct.)

– Învăţământ

* În zilele de 7 şi 8 octombrie, are loc evenimentul educațional „RIUF-Romanian International University Fair”, unde vizitatorii pot să obțină informații reale despre studiul internațional, dar și cel din România, chiar de la reprezentanți ai universităților – ora 10:00, la Sala Palatului

– Cercetare

* Bârlad: Conferinţă publică cu prilejul Săptămânii Mondiale a Spaţiului Cosmic (4 – 10 oct.), organizată de Departamentul de astronomie din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” – ora 11:30, la sediul central al muzeului, Str. Vasile Pârvan nr. 1. Invitat special: Cristian Român, senior editor la revista Ştiinţă şi Tehnică. De asemenea, vor fi organizate observaţii astronomice în stradă, în zona parcului „Victor Ion Popa” – ora 19:30

– Arhitectură

* Cluj-Napoca: Cea de-a III-a ediţie a Bienalei de Arhitectură Transilvania – BATRA 2017, organizată de Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Transilvania – OART, are loc în perioada 7 – 15 octombrie.

– Cultură

* Opera Comică pentru Copii prezintă premiera spectacolului „Bastien și Bastinenne” – ora 10:00, la Sala UnderGrant (7 – 8 oct.)

* Scriitoarea Lavinia Braniște participă la deschiderea atelierelor de lectură „smARTkid” – ora 11:30, la KALEIDOSCOPE.BOOK.AREST, Bd. Mărăşti nr. 35. Acţiunea de lectură adresată celor mici face parte din proiectul „10 scriitori contemporani citesc pentru smARTkid”, co-finanțat AFCN

* Opera Comică pentru Copii prezintă opera „Nino Arlechino” – ora 12:00, la Salonul Mozart

* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Nottara, organizează în perioada 7 – 18 octombrie, cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru – Fest(in) pe Bulevard, la care vor participa artişti din opt ţări – Argentina, Bulgaria, Coreea de Sud, Croaţia, Franţa, Germania, Republica Moldova şi România – ora 16:30, în fața Teatrului Nottara. În program sunt incluse 35 de spectacole de teatru, două de muzică şi evenimente conexe – colocvii, spectacole-lectură pe texte pentru şi despre adolescenţi, lansări de carte (de teatru), vernisajul unor expoziţii de fotografie de teatru şi întâlnirile AICT.RO

* Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, organizează, în perioada 7 – 14 octombrie, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii, sub titlul „100, 1.000, 1.000.000 de povești”  care oferă celor mici un program complex de educație teatrală și culturalizare – la Teatrul Ion Creangă – Sala Mică (Str. Biserica Amzei, nr. 21-23), Teatrul de Comedie – Sala Nouă și Sala Studio, Teatrul Excelsior, Opera Comică pentru Copii, Centrul Național al Dansului București și Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție

* Se împlinesc 60 de ani de când cineastul român Ion Popescu-Gopo, a primit „Palme d’Or” la Festivalul de Film de la Cannes, ocazie ce a dat naștere unui proiect special – „Gopo ReAnimation Night”, conceput și finanțat de Institutul Cultural Român și Anim’est și implementat de Anim’est, în parteneriat cu Uniunea Cineaștilor din România. Proiectul va fi alcătuit din două părți: un program de scurtmetraje de animație premiate cu prestigioasa distincție la Cannes și un eveniment ce îmbină video mappingul (proiecții complexe pe suprafețe cu geometrie, volum sau forme neregulate) cu muzică live. Programul de scurtmetraje va putea fi vizionat astăzi, de la ora 16:30, la Cinemateca  Eforie

* Teatrul Evreiesc de Stat prezintă, în perioada 7-11 octombrie, evenimentul „Sucot la Teatrul Evreiesc”, o formă de „teatru în afara teatrului”, o suită de momente artistice dedicate sărbătorii de Sucot 5778. Momentele artistice vor avea loc în zilele de 7 şi 8 octombrie, în intervalul 17:00 – 18:00, şi în zilele de 10 şi 11 octombrie, în intervalul 12:00 – 13:00, în spaţiul imediat alăturat intrării principale a teatrului

* Săptămâna 2 – 8 octombrie, reunește în cadrul „eXplore festival #12 – Bucharest International Contemporary Dance & Performance Festival”, artiști din Norvegia, Belgia, Franța și Austria, cu spectacole de teatru documentar contemporan și performance. Astăzi, Coregraful și performerul Ian Kaler (Austria), alături de producătorul și interpretul de muzică Jam Rostron, aka Planningtorock, dezvăluie practica comună care a început prin seria coregrafică internațională de succes „o.T. / RAW Practice” – ora 19:00, la Teatrul Național „I.L.Caragiale” București, Sala Media

* Biblioteca Metropolitană Bucureşti organizează în cadrul proiectului „Ora de poveşti”, o întâlnire cu 11 psihoterapeuţi şi studenţi la Facultatea de Psihologie, care vin să citească celor mici, poveşti terapeutice

* Bârlad: Muzeul „Vasile Pârvan” organizează în cadrul programului „KineDok powered  by One World Romania”, proiecţia documentarului „Un film autist normal” a regizorului ceh Miroslav Janek, ce va  fi urmată de o discuție cu psihologul Loredana Dobrin, specialist în cadrul organizației „Myosotis Bârlad” – ora 12:00

* Cluj-Napoca: Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), în colaborare cu Asociația Fotopia, organizează vernisajul expoziţiei colective „Aproape de mine” – ora 17:00, la In/Out Transylvania Photo Festival. Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduieşte, în perioada 5 – 15 octombrie, lucrările artistice selectate de curatorii Lindley Warren (fotograf american și fondator al revistei “The Ones We Love” și Roxi Pop  – fondator și inițiator al festivalului In/Out Transylvania Photo Festival

* Cluj-Napoca: Are loc spectacolul Teatrului Naţional Iaşi „Goldberg Show-Facerea lumii şi alte întâmplări” – ora 20:30, la Sala Mare a Teatrului Naţional Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Festivalului „Întâlnirile Internaţionale de la Cluj” (4 – 8 oct.)

* Galaţi: Scriitorul Varujan Vosganian îşi lansează romanul „Copiii războiului” – ora 14:00, la Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia”

* Galați: În perioada 7 – 15 octombrie, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați organizează cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Național de Comedie

* Gura Humorului: Proiecția de gală a documentarului „Ouăle lui Tarzan”, în prezența regizorului Alexandru Solomon – ora 18:00, la Casa de Cultură. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Iaşi: Istoricul religiilor Andrei Oişteanu susţine conferinţa „Evreii din România în context est-central-european. Asemănări şi deosebiri” – ora 12:00, la Muzeul „Vasile Pogor”. Conferinţa va fi urmată de vernisajul expoziţiei „Muzeul de Istorie a Evreilor din Iaşi”. Vor prezenta: Adrian Cioflinca şi Florin Cîntic. Evenimentul are loc în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iasi – FILIT (4 – 8 oct.)

* Mogoșoaia: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti și Asociaţia Culturală „Pro Valores”, organizează un spectacol eveniment în care poetul Mircea Dinescu va recita din cel mai recent volum al său – „Colierul din bomboane de colivă”, însoțit fiind de arta interpretativă a lui Fernando Mihalache, unul dintre puținii virtuozi români ai acordeonului care a reușit să pătrundă pe scenele de concert – ora 12:00. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Satu Mare: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, va susține un concert în cadrul unei gale organizate în fața Castelului Lonyai din localitate

* Sibiu: Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă, de la orele 11:00 și 18:00, spectacolul „Plip” al Teatrului de Marionete din Porto (Portugalia). Cele două reprezentații vor avea loc în deschiderea ediției din acest an a Festivalului Tânăr de la Sibiu (7 – 15 oct.)

* Târgovişte: Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Fundaţia „Laura Stoica”, organizează prima ediţie a Festivalului – concurs naţional „Laura Stoica” – ora 18:00, în Amfiteatrul Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” (7 – 8 oct.)

* Viena: Institutul Cultural Român de la Viena, în colaborare cu Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), participă la cea de-a 18-a ediţie a evenimentului „Noaptea lungă a muzeelor”, care se desfăşoară între orele 18:00 şi 1:00. Din program:

  • la Galeria ICR Viena vor avea loc trei tururi ghidate (orele 19:00, 21:00 şi 23:00) care vor prezenta expoziţia „Play&Rewind”, un proiect conceput de Romanian Design Week pentru Vienna Design Week 2017
  • între orele 22:30-1:00, la sediul Institutului, vizitatorii vor asista la workshop-urile culinare Tischlein Deck Dich – proiect realizat de Alexandra Trofin şi Farkas Pataki, prezentat în cadrul secţiunii „Stadtarbeit” a Vienna Design Week, în perioada 29 septembrie – 8 octombrie, în diferite spaţii din Viena
  • în cadrul „Nopţii lungi a muzeelor”, Biblioteca ICR Viena va fi deschisă pe toată durata evenimentului, prezentând oferta de carte a ICR Viena: cărţi ale editurii Institutului Cultural Român, colecţia de carte a Ministerului Afacerilor Externe, colecţii realizate din donaţii

– Sport

* Partida de rugby dintre CSM Bucureşti – Steaua, din Super Liga CEC Bank, etapa a 7-a – ora 19:00, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală

– Diverse

* Mediaş: Primăria Municipiului Mediaș, prin SC Piața Prim Com SA și Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret organizează, în zilele de 7 și 8 octombrie,  „Festivalul Recoltei“. Deschiderea oficială va avea loc de la ora 12:00, în Piața Corneliu Coposu. De la ora 10:00, se desfăşoară concursul „Gătește zacuscă și distrează-te“

* Timișoara: Are loc evenimentul „DogFest”, dedicat iubitorilor de animale – ora 11:00, în parcarea Hornbach. Vor avea loc prezentări de rase, traseu de obstacole și demonstrații spectaculoase de dresaj

– S-a întâmplat într-o zi de 7 octombrie

* Acum 319 ani (1698), 38 de protopopi ortodocşi au semnat un act denumit „Manifest de unire” şi redactat în limba română. Documentul avea şase pagini, pe prima dintre acestea semnatarii declarând că se unesc cu „Biserica Romei cea catolicească“ şi că doresc să beneficieze de privilegiile de care se împărtăşeau „mădulările şi popii acestei Biserici sfinte“. În plus, cei 38 de protopopi subliniau că se unesc doar dacă vor fi lăsaţi să păstreze obiceiurile Bisericii Răsăritului (cea Ortodoxă), iar după moartea Mitropolitului Atanasie Anghel succesorul său să fie ales de sobor, urmând a fi întărit de papă şi de împărat, dar hirotonit de „patriarhul de sub biruinţa Înălţiei Sale“ (probabil de către patriarhul sârb de la Carlovitz). Manifestul de unire sau Cartea de mărturie din 7 octombrie 1698 este unul dintre cele trei documente care legitimizează unirea cu Biserica Romei a clerului român şi a credincioşilor ortodocşi din Transilvania. Celelalte două documente sunt declaraţia din februarie 1697 a Mitropolitului Teofil şi a altor participanţi la un sinod ţinut în Alba Iulia şi aşa-numitul Act al Unirii semnat de Mitropolitul Atanasie şi de participanţii de la sinodul din 4 septembrie 1700, ţinut la Alba Iulia. Actul este format din trei file (şase pagini), primele două formate dintr-o coală unică îndoită în două iar a treia filă lipită ulterior

* Cu 306 ani în urmă (1711) Nicolae Mavrocordat era numit domn al Moldovei (26.IX./7.X.1711 – 25.XII.1715/5.I.1716), fapt ce a dus la începutul regimului fanariot în Moldova (până în 1821)

* Se împlinesc 160 de ani (1857), de când, Mihail Kogălniceanu prezenta în Adunarea ad-hoc a Moldovei (constituită pentru a consulta populaţia asupra necesităţii unirii Principatelor) proiectul de rezoluţie care cuprindea „dorinţele fundamentale” ale românilor moldoveni. Dintre acestea „Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea care împlinită va face fericirea generaţiilor viitoare este unirea Principatelor într-un singur stat”  (7/19)

* Acum 134 de ani (1883) era inaugurat Castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I (1866-1914) şi regina Elisabeta. A fost construit la dorinţa regelui Carol I, între anii 1873 şi 1914, după planurile arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleş este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea

* Cu 107 ani în urmă (1910), avea loc, la Moscova, premiera operei „Cocoşul de aur”, de Nikolai Rimski-Korsakov (1844 – 1908)

* Acum 92 de ani (1925), apărea Decretul Regal privind noua împărţire administrativă a României (judeţ, municipiu, plasă, comună urbană reşedinţă, comună urbană nereşedinţă, comună rurală şi sat), definitivându-se astfel procesele de organizare unitară legislativă şi statală a ţării

* În urmă cu 68 de ani (1949), în zona de ocupaţie sovietică, era proclamată Republica Democrată Germană (“Germania de Est”), cu capitala în Berlinul Răsăritean. Simultan cu declararea RDG, în aceeaşi zi de 7 octombrie 1949, Germania de Vest (aflată sub controlul trupelor americane, engleze şi franceze) s-a declarat şi ea stat independent, sub numele de Republica Federală Germania sau „Germania de Vest” (Occidentală), cu capitala la Bonn. Reunificarea celor două state a devenit oficială pe 3 octombrie 1990, prin utilizarea articolului 23 al Legii fundamentale a Germaniei Federale cu privire la cele cinci landuri răsăritene. De fapt, reunificarea a însemnat anexarea Germaniei Răsăritene la Germania de Vest, pentru că era cea mai directă și legală formă de unire

* Se împlinesc 40 de ani (1977) de la înfiinţarea Organizaţiei Europene de Brevete (European Patent Organisation — EPO), pe baza Convenţiei Brevetului European (European Patent Convention — EPC), semnată la Munchen în 1973. Organizaţia are ca misiune eliberarea brevetelor europene, aceasta fiind îndeplinită de Oficiul European de Brevete sub controlul Consiliului de administraţie

* Se împlinesc 35 de ani (1982), de când, în perioada 7 – 8 octombrie, Plenara C.C. al P.C.R. a aprobat un proiect de lege privind participarea cu părţi sociale a salariaţilor din instituţiile de stat la constituirea fondului de dezvoltare economică (părţile sociale au fost desfiinţate imediat după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, banii reţinuţi fiind restituiţi)

* Acum 32 de ani (1985), începea operaţiunea de mutare prin translaţie (care a durat până la 15.II.1986) a bisericii Mihai Vodă din Bucureşti. Acest monument istoric, ctitorie a voievodului Mihai Vodă, a fost mutat de pe temeliile sale (pe o distanţă de 289 metri) în vremea dictaturii comuniste, în contextul „sistematizării” care a dus la distrugerea unei treimi din suprafaţa construită a oraşului. Soluţia găsită de specialişti, translaţia, a însemnat, practic, salvarea de la demolare a bisericii

* Cu 32 de ani în urmă a fost deturnat pachebotul italian „Achille Lauro”, cu peste 400 de persoane la bord, aflat în croazieră pe Marea Mediterană, de către membri ai organizaţiei Frontul pentru Eliberarea Palestinei

* La Viena, acum 24 de ani (1993), avea loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. La data de 4.X.1993 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a hotărât, la Strasbourg, admiterea României ca membru al acestui organism

* Cu 16 ani în urmă (2001) avea loc declanşarea Războiului antiterorist din Afganistan în urma atentatelor din 11 septembrie 2001 de la New York şi Washington D.C.. Trupe ale SUA împreună cu aliaţii britanici au iniţiat o acţiune militară în Afghanistan, atacurile aeriene îndreptându-se spre forţele talibane şi taberele de antrenament ale teroriştilor Al-Qaeda. Este începutul acţiunii aliaţilor intitulate „Enduring Freedom” în Afghanistan, încheiată la 31.XII.2014 şi continuată de la 1.I.2015 cu operaţiunea „Freedom’s Sentinel”

Aniversări – Comemorări

– Sf. Mari Mucenici Serghie şi Vah (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

– Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului; Sf. Mucenici Sergiu şi Vach (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

– Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– Sfinţii 72 de ucenici ai lui Hristos (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2017)

– 1877: A murit (a căzut în luptă, la Griviţa) Dimitrie Lemnea, erou al Războiului de independenţă de la 1877 (n. 1850) – 140 de ani

– 1886, 7/19: S-a născut istoricul Romulus Cândea, cercetător al istoriei bisericeşti; profesor la Universităţile din Cluj şi Cernăuţi; membru corespondent al Academiei Române din 1929 (m. 1973)

– 1910: S-a născut Eusebiu Camilar, poet, prozator şi traducător (a tradus din Eschil, Aristofan şi Ovidiu, din poezia clasică chineză, din ruşii Puşkin, Gogol, Tolstoi şi Gorki); a prelucrat poveştile arabe din ciclul „1001 de nopţi”; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1965)

– 1912: S-a născut (la Cuconeştii Vechi, jud. Bălţi, azi în R. Moldova) arhimandritul Sofian Boghiu, stareţul Mănăstirii Antim din Bucureşti (din 1950); cunoscut duhovnic şi pictor bisericesc; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării „Rugul Aprins”, grupare spirituală neagreată de regimul comunist, ce reunea toate marile personalităţi ale intelectualităţii creştin-ortodoxe din acea vreme; deţinut politic între anii 1958 şi 1964 (m. 2002) – 105 ani

– 1923: S-a născut Alexandru Jebeleanu, poet şi publicist (m. 1996)

– 1929: A murit omul politic şi magistratul Gheorghe Buzdugan; prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie (1921-1927); împreună cu principele Nicolae de Hohenzollern şi patriarhul Miron Cristea a făcut parte, între anii 1927 şi 1929, din regenţa României (instituită pe perioada minoratului regelui Mihai I); membru de onoare al Academiei Române din 1929 (n. 1867)

– 1935: S-a născut Livius Ciocârlie, critic şi teoretician literar, eseist, memorialist, publicist şi profesor universitar

– 1938: S-a născut pictoriţa Paula Ribariu; fondatoarea şi realizatoarea proiectului „Ziarul Neconvenţional”

– 1939: S-a născut, la Braşov, scriitorul german de origine română Michael Markel; emigrat în Germania în 1992

– 1943: S-a născut artistul decorator sticlar Dan Băncilă

– 1946: A murit Emanoil Bucuţa (Emanoil Popescu), scriitor şi publicist; fondator al revistei „Boabe de grâu” (1930); membru corespondent al Academiei Române din 1941 (n. 1887)

– 1954: S-a născut actriţa Diana Lupescu

– 1954: A murit matematicianul Dimitrie D. Pompeiu; unul dintre întemeietorii şcolii matematice româneşti; contribuţii deosebite în teoria funcţiilor şi a calculului funcţional; membru titular al Academiei Române din 1934 (n. 1873)

– 1968: S-a născut interpreta de muzică uşoară Luminiţa Anghel

– 1968: A murit Emil Petrovici, lingvist şi folclorist; a întocmit primul studiu amplu de dialectologie slavo-română („Graiul caraşovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională”, 1935); şi-a adus o contribuţie substanţială la realizarea „Atlasului lingvistic” (1936); autorul câtorva studii etno-folclorice şi lingvistice bazate pe anchete dialectale; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1899, la Mali Torac, în Serbia)

– 1979: S-a născut Simona Amânar, una dintre cele mai valoroase gimnaste ale României; s-a remarcat în proba de sărituri; retrasă din activitatea competiţională, actuală arbitră de gimnastică; este a doua sportivă româncă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci

– 1980: S-a născut Luiza Zan, solistă, compozitoare, textieră şi profesoară de muzică; supranumită „vocea jazz-ului românesc”

– 1985: A murit Florin Comişel, compozitor şi dirijor (n. 1922)

– 1988: A murit filosoful francez de origine română Ştefan Lupaşcu (Stéphane Lupasco); a cercetat modul în care filosofia şi ştiinţa îşi reconciliază reciproc ambiţiile având la bază principiul existenţei universale şi ireductibile a contradicţiei; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1900)

– 1994: A murit Alexandru Protopopescu, poet şi critic literar (n. 1942). NOTĂ: Site-ul www.crispedia.ro dă moartea la 17 octombrie 1994, iar http://ilazu.blogspot.ro/2014/08/scriitorul-zilei-al.html, la 20 octombrie 1994

– 1995: A murit poetul Bazil Gruia (n. 1909)

– 2003: A murit compozitorul şi pianistul Radu Negreanu (n. 1913)

EVENIMENTE EXTERNE

– Varşovia: Concursul de frumuseţe Miss Univers, pentru persoanele cu dizabilităţi

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Muncii Decente” este marcată, începând din anul 2008, la iniţiativa Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi a Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor; în preajma acestei date sunt organizate manifestaţii/sesiuni de informări în vederea sensibilizării actorilor sociali, a instituţiilor administrative şi politice, a societăţii civile asupra dreptului fiecărui om la muncă şi la un venit corespunzător care să-i permită un trai decent

– 1543, (între această dată şi 29.XI): A murit pictorul german Hans Holbein (numit şi „cel Tânăr”) (n. 1497 sau 1498)

– 1849: A murit Edgar Allan Poe, scriitor, critic literar şi editor american (n. 1809)

– 1885: S-a născut fizicianul danez Niels Bohr; a imaginat modelul atomic, punct de plecare în teoria cuantică modernă (1913) şi a elaborat teoria fisiunii nucleare; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1922, pentru teoria sa privind structura atomului (m. 1962)

– 1919: S-a născut istoricul francez Georges Duby; s-a ocupat mai ales de Evul mediu francez (m. 1996)

– 1931: S-a născut arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu; în noiembrie 1985 a fost numit episcop al Bisericii Anglicane de la Johannesburg (primul prelat de culoare care a ocupat această demnitate), iar în aprilie 1986 a fost ales arhiepiscop al bisericii din Capetown; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1984, ca recunoaştere a meritelor sale în lupta non-violentă de eliberare a majorităţii populaţiei opresate din Africa de Sud

– 1939: A murit Harvey Williams Cushing, chirurg şi neurolog american, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne; contribuţii în chirurgia hipofizei, extinzând experimentele medicului român Nicolae Paulescu în acest domeniu (n. 1869)

– 1952: S-a născut Vladimir Putin, om politic rus, preşedintele Federaţiei Ruse (2000-2008; reales la 4.III.2012 şi învestit la 7.V. acelaşi an, pentru un mandat de 6 ani), prim-ministru (1999-2000; 2008-2012) – 65 de ani

– 1955: S-a născut violoncelistul american de origine chineză Yo-Yo Ma

– 1959: A murit Mario Lanza, cântăreţ american de operă (tenor) de origine italiană (n. 1921)

– 1964: S-a născut Sam Brown, cântăreaţă şi compozitoare britanică

– 1967: S-a născut Toni (Michelle) Braxton, interpretă afro-americană de muzică R&B, pop şi soul, compozitoare şi actriţă – 50 de ani

– 2001: A murit caricaturistul american Herbert Block (semna sub numele Herblock), care a lucrat peste 50 de ani la ziarul The Washington Post (n. 1909)

– 2006: A murit (a fost asasinată) ziarista rusă Anna Politovskaia, celebră pentru articolele sale critice la adresa Guvernului de la Moscova pe tema războaielor din Cecenia; autoarea mai multor cărţi despre aceste războaie (n. 1958)

– 2013: A murit Patrice Chéreau, actor de film, scenarist, regizor şi producător francez (n. 1944)

– 2014: A murit romancierul, eseistul şi dramaturgul german Siegfried Lenz (n. 1926)