Calendarul evenimentelor, 8 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* Cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO (6 – 9 oct.):

  • Comisia pentru dimensiunea civilă a securităţii – ora 9:00, sala ‘Nicolae Iorga’, nivel P
  • Comisia pentru apărare şi securitate – ora 9:00, Senat, sala de plen, nivel P1
  • Comisia politică – ora 9:00 – Camera Deputaţilor, sala de plen, nivel P1
  • Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie – ora 9:00, sala ‘Nicolae Bălcescu’, nivel P)

– Culte, Biserică

* Iaşi: Are loc slujba de resfinţire a Bisericii Toma Cozma din Iaşi, vechi monument istoric al cetăţii Iaşului ce datează din anul 1807 – ora 8:00. Slujba va fi oficiată de ÎPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi

– Administraţie

* Primăria Sectorului 1 organizează, între orele 8:00 şi 15:00, o campanie de adopţie a câinilor fără stăpân la „Ringstar Club”, situat pe Şos. Odăi nr. 6

– Social

* Braşov: „Crosul Pentru Transplant”, eveniment caritabil organizat de Spitalul „Sf. Constantin”, cu sprijinul Asociației Județene de Atletism, având ca obiectiv susținerea pacienților care necesită intervenții de transplant renal, sponsorizările și donațiile fiind în beneficiul Fundației Clinica „Sf. Constantin” Brașov – ora 8:30, în Parcul Tractorul

* Ploieşti: THE FUN RIDE – eveniment organizat de Primăria Ploieşti în parteneriat cu Asociaţia Diabeticilor din Prahova sub motto-ul ‘Pedalăm prin Ploieşti ca să învingem diabetul şi obezitatea’  – ora 11:00

* Timişoara: „Concert pentru Timişoara” – eveniment caritabil – ora 15:00, Piaţa Libertăţii

– Medicină, Sănătate

* Ploieşti: Primăria municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Asociaţia Diabeticilor din Prahova, organizează evenimentul „The Fun Ride”. Derulată sub motto-ul „Pedalăm prin Ploieşti ca să învingem diabetul şi obezitatea”, acţiunea are drept scop promovarea mersului pe bicicletă ca mijloc eficient de luptă împotriva obezităţii şi a diabetului în rândul tinerilor. Traseul propus pentru biciclete este: Sala Sporturilor – Plăieşilor – Rudului – Maramureş – Bd. Republicii – Mc Donald’s Nord, retur Bd. Republicii – Tache Ionescu – Mărăşeşti – Sala Sporturilor, startul plecării în cursă urmând să aibă loc la ora 11:30. De asemenea, în Parcul Tineretului va fi amenajat un cort unde, între orele 10:00 şi 11:00, cei interesaţi îşi vor putea măsura gratuit glicemia, tensiunea şi greutatea

– Cultură

* Primul concert al stagiunii Orchestrei de Muzică Populară Radio, alături de Orchestra Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu – ora 17:00, la Sala Radio. Evenimentul dedicat Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu se va derula sub bagheta a doi dirijori: Adrian Grigoraş şi Constantin Argint. Vor cânta: Maria Ciobanu, Maria Loga, Victoriţa Lăcătuşu, Gelu Voicu, Ion Drăgan, Maria Butilă, Zorica Savu, Ancuţa Corlăţan, Paul Ananie, Ştefania Narenji, Radu Lazăr , Viorica Chiurciu, Liliana Ciochină Neoagă, Ştefan Popescu, Nicoleta Lătăreţu, Amelia Cîrciu, Elena Balan, Alina Munteanu, grupul „Măriile Gorjului”. Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Antena Satelor

* Are loc conferința cu tema „Armata lui Pinocchio. Cum mințim poporul cu televizorul?”, susținută de Brîndușa Armanca, în cadrul programului „Conferinţele Teatrului Naţional” – ora 11:00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional

* Evenimentul de lansare a volumului „Singular”, scris de AG Weinberger (Libris Editoral, 2017) – ora 17:00, la sediul Centrului Comunitar Evreiesc, Str. Popa Soare nr. 18

* Spectacolul de teatru „Calul Alb. Scurtă istorie a urii (2016-1944)”, de Ioana Păun, în cadrul Maratonului Teatrului Independent (30 sep. – 8 oct.) – ora 18:00, la POINT Cultural Hub, Str. Eremia Grigorescu nr. 10

* Laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2015, Svetlana Aleksievici, aflată în vizita la Bucureşti, participă la o dezbatere găzduită de Ioan Stanomir – ora 19:00, la Librăria Humanitas Cişmigiu

* Bistriţa: Centrul Judeţean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa, Asociaţia „Vasile Voiculescu”, organizează în perioada 8 – 10 octombrie, simpozionul internaţional prilejuit de împlinirea a 110 ani de la naşterea lui Friedrich Benesch (1907-1991), „Ce înseamnă Goetheanismul pentru Cultura Europei?” – la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, Str. Grigore Bălan nr. 10. Din program:

  • ora 19:00 – Concert cameral „Inspirație romantică” cu: Mariusz Monczak (Pl) – vioară, Nadia Monczak (Pl) – vioară și violă, Steven Massicotte (Ca) pian, Claudiu Hontilă – vioară

* Cluj – Napoca: Uniunea Scriitorilor din România organizează cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional de Literatură – FestLit Cluj (8 – 10 oct.). Din program:

  • ora 17:00 – deschiderea festivă şi „Rondul de Gală al Scriitorilor”. Moderator: Nicolae Manolescu. Cu invitaţi precum Gabriela Adameşteanu, Ana Blandiana, Gabriel Chifu, Gellu Dorian, Ion Mureşan, Aurel Pantea, Nicolae Prelipceanu, şi cu participarea trupei Jump Jazz Band, a Casei de Cultură a Studenţilor

* Focșani: Proiecția de gală a documentarului „Ouăle lui Tarzan”, în prezența regizorului Alexandru Solomon – ora 16:00, la Happy Cinema. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Mogoșoaia: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti și Asociaţia Culturală “Pro Valores”, organizează în cadrul spectacolelor eveniment o întâlnire cu actriţa Ioana Calotă, împreună cu pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea – ora 12:00. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Sinaia: Lansarea seriei de evenimente dedicate lui George Enescu „Luna Enescu la Institutul Cultural Român” – ora 14:00, la Centrul Internaţional de Conferinţe „Casino Sinaia”. Din program:

  • ora 15:00 – recital extraordinar susținut de Mirana Țuțuianu, Anne Billant, Ștefan Tarara, Mihai Ritivoiu și Marin Cazacu
  • ora 17:00 – proiecția filmului „Enescu – la răspântie de vremi”, în regia lui Nicolae Mărgineanu. Volumul „George Enescu – Muzicianul de geniu în imagini” oferă o biografie în imagini a muzicianului, oprindu-se asupra ultimelor două etape din viața compozitorului, maturitatea (1920 – 1946) și senectutea (1946 – 1955). Selecția, introducerea și legendele fotografiilor au fost realizate de muzicologul Viorel Cosma
  • în holul Cazinoului vor fi montate expozițiile de fotografie și multimedia Enescu și viorile sale și „George Enescu, un mare creator al secolului XX”

* Luxemburg: Regizoarea Alexandra Bălteanu participă, cu sprijinul ICR Bruxelles, în perioada 8 – 11 octombrie, la cea de-a 10-a ediție a Festivalului filmului din Europa Centrală și de Est – CineEast (5 – 22 oct.)

* Haifa: Filmul românesc „Mariţa”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, este prezentat în premieră în Israel în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Haifa (5 – 14 oct.) – la sala Rapaport

* Tbilisi, Georgia: Spectacolul „Livada de vişini”, ultima piesă a dramaturgului rus Anton Pavlovici Cehov, pus în scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti de regizorul georgian David Doiashvili, va avea premiera internaţională la Festivalului Internaţional de Teatru de la Tbilisi (8 – 9 oct.)

– Sport

* Are loc un meci din Superliga Naţională de polo pe apă – Etapa 1: CS Dinamo Bucureşti – CS Poli Cluj – ora 10:00, Bazinul Dinamo

* Dinamo Bucureşti întâlneşte formaţia Elverum Handball (Norvegia) în Liga Campionilor la handbal masculin – ora 18:00

* Cluj-Napoca: Se dispută meciul amical de fotbal CFR Cluj – Aris Limassol – ora 17:00, Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”

* Turnee internaţionale de tenis:

– în finala turneului de la Beijing

  • Simona Halep – Caroline Garcia – ora 11:30

– în finala turneului challenger de la Kaohsiung

  • Marius Copil – Evgheni Donskoi,

* Copenhaga: Meciul de fotbal dintre Danemarca şi România, ce face parte din programul celei de-a şasea etape din Grupa E a zonei europene din preliminariile Cupei Mondiale – Rusia 2018 – ora 19:00 (ora României), la Parken Arena

– Diverse

* „Adoptă un câine şi fă-ţi un prieten pe viaţă!” – campanie de adopţie a câinilor fără stăpân organizată de Primăria Sectorului 1 – ora 8:00 – 15:00, la ‘Ringstar Club’, Şos. Odăi nr.6

– S-a întâmplat într-o zi de 8 octombrie

* Acum 583 de ani (1434), într-un privilegiu comercial datând din vremea lui Alexandru cel Bun, era menţionată cea mai veche atestare scrisă a Curții Domnești din Iași. Totuşi, deoarece existau clădiri mai vechi (de exemplu presupusa Biserică armeană construită în 1395), se crede că oraşul este mult mai vechi, cel puţin cu câteva decenii înainte de această dată. Curtea Domnească a funcţionat o perioadă îndelungată de timp, din prima jumătate a secolului al XV-lea până la sfârşitul secolului al XIX-lea, perioadă în care însemnătatea administrativă şi politică a fortificaţiilor a fost completată de cea culturală, la Iaşi tipărindu-se cărţi şi documente de referinţă în istoria românilor. Curtea ocupă spaţiul pe care se află astăzi Palatul Culturii şi s-a extins în timpul lui Ştefan cel Mare

* Se împlinesc 160 de ani (1857) de când Constantin A. Kretzulescu prezenta în Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti (constituită ca şi în Moldova, pentru a consulta populaţia asupra necesităţii unirii Principatelor), proiectul de rezoluţie care cuprindea cereri asemănătoare rezoluţiei moldovene prezentate de Mihail Kogălniceanu la 7/19.X.1857 (8/20)

* Cu 157 de ani în urmă (1860), împăratul Austriei, Franz Joseph I, promulga actul organic cunoscut sub numele de „Diploma din octombrie”, care punea capăt sistemului absolutist şi deschidea o eră de guvernare constituţională („regimul liberal”, 1860-1867). Potrivit prevederilor acestui act, Transilvania redevenea principat autonom, cu Guvern şi Dietă proprii, în cadrul Imperiului Habsburgic (8/20)

* Armata română, victorioasă în Războiul de Independenţă (1877-1878), îşi făcea, acum 139 de ani (1878), intrarea triumfală în Bucureşti pe Podul Mogoşoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei (8/20)

* Tot acum 139 de ani, Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor au intrat oficial în componenţa României (în urma războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878). România obţinea la Congresul internaţional de la Berlin (1/13 iunie – 1/13 iulie 1878) recunoaşterea independenţei de stat şi revenirea la ţară a Dobrogei cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor (8/20)

* Se împlinesc 120 de ani (1897) de la înfiinţarea Şcolii Militare de Maiştri de Marină, prin Înaltul Decret nr. 3110, în care regele Carol I a aprobat „Regulamentul de funcţionare al Şcolii de sub-mecanici şi sub-maeştri de marină”. În prezent, Şcoala Militară de Maiştri de Marină „Amiral Ion Murgescu” este o instituţie de învăţământ de nivel postliceal, cu misiunea de a pregăti personalul necesar Forţelor Navale

* Se împlinesc 80 de ani (1937), de când era înființată prin decret-lege organizația paramilitară pentru tineret „Străjerii țării” din România, organizaţie sportivă şi paramilitară pentru tineret şi continuatoare a tradiţiei corpului de „Cercetaşi” care-şi desfăşurase activitatea între anii 1913 şi 1937. „Străja ţării” a fost desfiinţată în septembrie 1940

* În urmă cu 78 de ani (1939) avea loc inaugurarea oficială a postului „Radio Basarabia” de la Chişinău (azi în R. Moldova) prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Chişinău. Radio Basarabia a fost primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune. A emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică. Societatea Română de Radiodifuziune a relansat oficial Radio Chişinău în Republica Moldova pe 1 decembrie 2011, de Ziua Naţională a României. SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova

* Se împlinesc 25 de ani (1992) de când a fost inaugurat, la Budapesta, Centrul Cultural Român (după deschiderea, cu o săptămână în urmă – 1 octombrie, la Bucureşti, a Centrului Cultural Ungar)

Aniversări – Comemorări

– 1856: S-a născut Dimitrie Dan, preot, istoric (studii de istorie bisericească) şi folclorist (studii asupra folclorului minorităţilor din Bucovina); membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1927)

– 1856: S-a născut Petru Missir, jurist, critic literar şi publicist; membru al „Junimii”; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (m. 1929)

– 1860: S-a născut juristul Oscar Niculescu, specialist în drept internaţional; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1939)

– 1889: S-a născut Tamara Nina Arbore, pictoriță, graficiană (m. 1942)

– 1890: S-a născut Alfred Moşoiu, poet, prozator şi dramaturg (m. 1932)

– 1897: S-a născut Ştefan I. Neniţescu, critic de artă, critic literar, publicist, poet, estetician şi diplomat (m. 1979) – 120 de ani

– 1900: S-a născut Zeno Octavian Vancea, compozitor, muzicolog, critic muzical, dirijor de cor, pianist și profesor (m. 1990)

– 1908: S-a născut Max Eisikovits, compozitor, muzicolog şi profesor (m. 1983)

– 1914: A murit Dimitrie A. Sturdza-Miclăuşanu, istoric şi om politic liberal; fondator (1875) şi unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Liberal; ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri; membru titular al Academiei Române din 1871, vicepreşedinte (1879-1882) şi preşedinte (1882-1884) al acestui for (n. 1833)

– 1915, 8/21: A murit Virgil Oniţiu, prozator, publicist şi traducător; îi revine meritul de a fi înfiinţat Fondul „Coresi”, destinat să ajute profesorii în editarea manualelor; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1864). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă moartea la 21 octombrie 1915

– 1916: S-a născut compozitorul Gheorghe Bazavan (m. 1990)

– 1919: S-a născut Ionel Budişteanu, violonist şi dirijor, interpret de muzică populară românească (m. 1991)

– 1923: S-a născut violonistul Ion Voicu; solist al formaţiilor Radio (1940-1948), apoi al Filarmonicii „George Enescu”, al cărei director a fost în perioada 1972-1982 (m. 1997)

– 1927: S-a născut regizorul şi scenaristul Harry Eliad, fost director al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti (m. 2012) – 90 de ani

– 1929: S-a născut Alexandru Andriţoiu, poet, traducător, publicist şi scenarist (m. 1996)

– 1931: S-a născut sculptorul şi profesorul Vasile Gorduz (m. 2008). NOTĂ: Dicţionarul artiştilor români contemporani de Octavian Barbosa dă ca an al naşterii 1933

– 1938: S-a născut Constantin Abăluţă, poet, prozator, critic, antologator şi traducător (din poezia americană)

– 1939: A murit George Mihail Zamfirescu, prozator şi dramaturg (n. 1898)

– 1947: S-a născut Monica Pillat, prozatoare, poetă, editoare, traducătoare şi profesoară; fiica prozatorului Dinu Pillat – 70 de ani

– 1954: S-a născut criticul literar Costin Tuchilă; realizator în cadrul Redacţiei Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune

– 1954: A murit matematicianul Dimitrie D. Pompeiu; unul dintre întemeietorii şcolii matematice româneşti; contribuţii deosebite în teoria funcţiilor şi a calculului funcţional; membru titular al Academiei Române din 1934 (n. 1873)

– 1959: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Constantin Baciu (n. 1885)

– 1998: A murit compozitorul Anatol Vieru (n. 1926)

– 2000: A murit Mihai Pop, etnolog şi folclorist; studii teoretice şi cercetări de folclor românesc; membru de onoare al Academiei Române din 2000 (n. 1907)

– 2008: A murit George Emil Palade, medic şi biolog american de origine română; a descoperit (1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), sediu al sintezei de proteine; cercetări în domeniul organizării structurale şi funcţionale a celulei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1975) (n. 1912). NOTĂ: În România se organizează în semn de omagiu pentru savantul George Emil Palade, la 19 noiembrie (ziua sa de naştere), „Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România”

– 2013: A murit Ion Panaitescu, grafician, desenator, gravor şi ilustrator de carte (n. 1936)

EVENIMENTE EXTERNE

– Luxemburg: Alegeri locale

– Glasgow: Congresul Partidului naţional scoţian – SNP, al prim-ministrului Nicola Sturgeon (8 – 10 oct.)

Aniversări – Comemorări

– 1469, 8 (sau 10): A murit pictorul renascentist italian Fra Filippo Lippi (n. ~1406)

– 1585: S-a născut compozitorul Heinrich Schütz, autorul primei opere germane („Daphne”) (m. 1672)

– 1754: A murit scriitorul englez Henry Fielding (n. 1707)

– 1803: A murit poetul şi dramaturgul italian Vittorio Alfieri, creator al tragediei clasice italiene (n. 1749)

– 1834: A murit compozitorul francez François-Adrien Boïeldieu (n. 1775)

– 1862: S-a născut pianistul, compozitorul şi profesorul german Emil von Sauer (m. 1942) – 155 de ani

– 1864: S-a născut Branislav Nušić, dramaturg, prozator şi memorialist sârb; cunoscut mai ales prin comediile sale de moravuri (m. 1938). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 20 octombrie 1864

– 1868: S-a născut pictorul german Max Slevogt, principalul reprezentant al impresionismului în Germania (m. 1932)

– 1873: S-a născut astronomul danez Ejnar Hertzsprung; a realizat o clasificare a stelelor şi a stabilit relaţia spectru-luminozitate (m. 1967)

– 1876: S-a născut Hans Stille, geolog şi paleontolog german; lucrări privind legătura dintre fenomenele tectonice şi cele magnetice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1943 (m. 1966)

– 1883: S-a născut Otto Heinrich Warburg, biochimist, medic şi fiziolog german; în 1926 a descoperit natura şi acţiunea enzimelor respiratorii; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1931 (m. 1970)

– 1890: S-a născut inginerul german Heinrich Focke, pionier în construcţia de avioane; a întemeiat, în 1923, în colaborare cu Georg Wulf, concernul Focke-Wulf (m. 1979)

– 1897: S-a născut regizorul american de film Rouben Mamoulian (m. 1987) – 120 de ani

– 1898: S-a născut (la Tbilisi, Georgia) regizorul de film american de origine armeană Rouben Mamoulian (m. 1987)

– 1910: S-a născut actorul de film american Kirk Alyn, interpretul rolului „Superman” din serialul tv. omonim difuzat între anii 1948 şi 1950 (m. 1999)

– 1918: S-a născut chimistul danez Jens Christian Skou, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1997, împreună cu Paul D. Boyer şi John E. Walker

– 1925: S-a născut Andreï Siniavski, scriitor rus şi activist pentru drepturile omului, stabilit la Paris; când a sosit în Franţa, în anul 1973, era unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi ruşi (m. 1997)

– 1930: S-a născut compozitorul japonez Tōru Takemitsu (m. 1996)

– 1939: S-a născut Aladár Pege, compozitor şi interpret maghiar de jazz (m. 2006)

– 1948: S-a născut chitaristul american Johnny Ramone, o adevărată legendă a muzicii punk (m. 2004)

– 1949: S-a născut actriţa şi producătoarea americană de film Sigourney Weaver (nume real: Susan Alexandra Weaver)

– 1970: S-a născut Matt (Matthew Paige) Damon, actor de film, producător şi scenarist american

– 1987: A murit Konstantinos Tsatos, jurist, filosof şi om politic grec (preşedinte al Republicii Elene între 1975 şi 1980); membru de onoare străin al Academiei Române din 1980 (n. 1899) – 30 de ani

– 2001: A murit Mongo Beti (nume real: Alexandre Biyidi Awala), scriitor camerunez anticolonialist de limbă franceză; considerat unul dintre maeştrii romanului african modern (n. 1932)

– 2004: A murit filosoful francez Jacques Derrida, autorul conceptului de deconstructivism (n. 1930)

– 2012: A murit Aureliu Busuioc, poet, romancier, dramaturg, scenarist, eseist, jurnalist şi traducător din Republica Moldova (n. 1928) – 5 ani