Donald Trump despre Coreea de Nord: „Numai un singur lucru va merge”

„Numai un singur lucru va merge” în ceea ce priveşte Coreea de Nord, după ce ani de discuţii cu Phenianul nu au adus niciun rezultat – a avertizat preşedintele american Donld Trump, fără a oferi însă şi alte detalii. „Preşedinţii şi administraţiile lor au discutat cu Coreea de Nord timp de 25 de ani” – a declarat el, adăugând că aceasta nu a funcţionat.

Anterior, liderul de la Casa Albă a avertizat că Statele Unite ar putea distruge Coreea de Nord dacă aceasta va fi necesar pentru protejarea interselor naţionale ale Americii şi pentru a-i apăra pe aliaţii Washingtonului din regiune. Săptămâna trecută s-a sugerat că secretarul de stat american Rex Tillerson a stabilit o linie de comunicare directă cu Phenianul, pentru a încerca să detensioneze relaţiile între cele două ţări, care s-au acutizat în ultimul timp. „Economiseşte-ţi energia, Rex, vom face ce trebuie să fie făcut” – a scris Donald Trump pe  reţeaua de socializare Twitter./astrugar/cvanatoru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 octombrie