Dezbatere de urgenţă privind controversata lege a educaţiei din Ucraina va avea loc la sesiunea de toamnă a APCE

O dezbatere de urgenţă privind controversata lege a educaţiei din Ucraina va avea loc, săptămâna aceasta, la Strasbourg, la sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Dezbaterea a fost propusă de delegaţia română la APCE şi este motivată de adoptarea noii legi a învăţământului în ţara vecină, lege care restrânge dreptul la educaţie în limba maternă al minorităţilor naţionale, inclusiv al comunităţii româneşti. De altfel, Ucraina a anunţat că va trimite legea educaţiei la Consiliul Europei pentru a fi avizată de experţi, iar preşedintele Petro Poroşenko este aşteptat la Strasburg, pentru a oferi clarificări pe marginea acestui document. Trimisul nostru Simina Botar prefaţează sesiunea care începe astăzi.
Reporter: Simina Botar – Îşi aşteaptă includerea pe agendă trei solicitări înaintate cu titlu de urgenţă, inclusiv cea denumită noua lege a educaţiei din Ucraina, un impediment major pentru studiul în limba maternă al minorităţilor naţionale. Celelalte două solicitări sunt legate de necesitatea unei soluţionări politice a crizei din Catalonia şi situaţia umanitară extrem de îngrijorătoare a populaţiei rohingya din Myanmar. Se va desfăşura şi procedura de alegere a unui nou preşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, după demisia anuntată vineri de politicianul spaniol Pedro Agramunt. În legătură cu acuzaţiile de pierdere a credibilităţii legate de o vizită a acestuia împreună cu o delegaţie de parlamentari ruşi în Siria şi întâlniri cu preşedintele Bashar al-Assad/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 octombrie)