USR şi PMP solicită demisia lui Florian Bodog, după ce au apărut informaţii că acesta ar fi plagiat mare parte din lucrarea sa de doctorat

USR şi PMP solicită demisia ministrului sănătăţii, Florian Bodog, după ce în spaţiul public au apărut informaţii că acesta ar fi plagiat mare parte din lucrarea sa de doctorat. Reprezentanţii opoziţiei susţin, de asemenea, că lipsa performanţei şi haosul, pe care Florian Bodog l-ar fi creat în sistemul sanitar, sunt motive în plus pentru ca el să demisioneze din funcţie. Parlamentarii PNL, PMP şi USR au depus, deja, la Camera Deputaţilor o moţiune simplă împotriva ministrului sănătăţii, prin care îi cer demisia. Opoziţia îl acuză pe Florin Bodog de incompetenţă în gestionarea crizei vaccinurilor, dar şi a altor situaţii din domeniul sanitar. Ministrul Sănătăţii a respins, însă, orice acuzaţie de plagiat şi a susţinut că pasajele respective din lucrare îi aparţin în totalitate./aburtica/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 octombrie