Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte vineri, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni vineri, la Palatul Cotroceni, cu președintele Consiliului European, Donald Tusk. Potrivit purtătorului de cuvânt al şefului statului, Mădalina Dobrovolschi, cei doi vor discuta în principal despre viitorul Uniunii Europene. Întâlnirea are loc înaintea reuniunii de săptămâna viitoare de la Bruxelles a liderilor europeni. Summit-ul va avea avea loc joia şi vinerea viitoare, iar pe agendă se află: migraţia, Europa digitală, relaţiile externe ale Uniunii, cu accent pe relaţia cu Turcia, dar şi chestiuni de securitate şi apărare.
Până să meargă la summit-ul de la Bruxelles, şeful statului a convocat pentru marţea viitoare, la Palatul Cotroceni, o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Va fi analizată tematica privind Cooperarea structurată permanentă în domeniul apărării între statele membre ale Uniunii şi implicaţiile pentru România./amirea/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 octombrie)