Reeducare și artă. Expoziții la Memorial

  • Sâmbătă, 14 octombrie 2017 14.00 – 18.00

    Pe 14 octombrie, Memorialul Închisoarea Pitești își deschide din nou porțile publicului larg. Două expoziții de artă inedite pot fi vizitate la Memorial în luna octombrie. „Monumente în mișcare” – sculpturi monumentale contemporane în memoria mișcărilor de rezistență împotriva comunismului din România. Cele 11 lucrări de mari dimensiuni realizate de Cătălin Bădărău se desfășoară în spațiul pavilionului-deținuți al fostei închisori piteștene, la parter.

    Expoziția „Pitești: Nuanțele abisului” prezintă o serie de picturi în ulei semnate de Paul Hitter pe tema detenției politice din perioada comunistă și pot fi văzute în pavilionul administrativ al fostei închisori, la parter.

    Astfel, pe 14 octombrie, între orele 14.00 și 18.00, cei interesați vor avea intrare liberă pentru a vedea cele două expoziții, vor putea vizita Memorialul Închisoarea Pitești prin tur ghidat și vor putea urmări o proiecție de filme documentare scurte.

    Proiectul „Monumente în mișcare – Memoria Rezistenței” deschide problematica memoriei istoriei recente a dictaturii comuniste prin crearea și amplasarea de monumente de artă contemporană în orașe unde au existat mișcări de rezistență împotriva comunismului sau spații opresive de detenție: Pitești, Râmnicu Sărat, Brașov, Făgăraș, Oradea.

    Proiectul este organizat de Nasui Collection & Gallery și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

    Expoziția „Pitești: Nuanțele abisului” are ca temă centrală „reeducarea”, punctul culminant al violenței din detenția politică în perioada comunistă. Picturile lui Paul Hitter vorbesc despre tortura fizică și psihologică și despre trăirile profunde ale deținutului în momentele cele mai dificile, iar fiecare lucrare are la bază mărturia unui supraviețuitor al detenției.

    „Deși, chiar în zilele noastre, foștii deținuți politic par a fi de multe ori uitați, chiar stigmatizați, dovada cea mai vie că ei au învins este faptul că mulți dintre noi, cei tineri, nu i-am uitat. În acest haotic început de mileniu, suferința și rezistența lor devin adevărate lumini călăuzitoare. Lecția lor, o lecție ce transcende generațiile și timpul, este una a demnității, a credinței și a valorilor autentice, atât de necesară nouă, celor de astăzi. ” Paul Hitter

    Intrarea în spațiul Memorialului Închisoarea Pitești este liberă. Nu recomandăm și nu permitem vizitarea copiilor sub 12 ani.

    Dacă doriți să vizitați, ne găsiți la adresa: Str. Negru Vodă, nr. 30, Pitești. Pentru Google Maps, urmați link-ul: https://goo.gl/maps/DAxSKWRam262

    Pentru detalii și noutăți, urmăriți pagina de facebook a Memorialului:

    Pentru mai multe informații legate de Memorialul Închisoarea Pitești, vizitați website- ul nostru: http://inchisoareapitesti.org