Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Mihai Tudose vor participa, astăzi, la Uzina Ford din Craiova, la lansarea noului model Ford EcoSport. Prin prezenţa sa la acest eveniment, şeful statului doreşte să transmită un semnal puternic de susţinere a industriei auto din România, care devine din ce în ce mai competitivă şi îşi creează o reputaţie din ce în ce mai bună pe piaţa europeană.

Pe 1 septembrie a fost produs la fabrica de la Craiova ultimul Ford B-Max, model lansat în urmă cu cinci ani. De atunci s-au construit aproape 280.000 de unităţi, acest model înregistrând performanţe bune în ceea ce priveşte vânzările. Cu toate acestea, clasa mică a evoluat, anunţa compania luna trecută, monovolumele fiind înlocuite treptat de SUV-uri şi Crossovere. Aici se încadrează şi modelul EcoSport, a cărui producţie va fi lansată astăzi la fabrica din Craiova, în urma unei investiţii de 200 de milioane de euro. Din momentul preluării uzinei, în 2008, Ford a investit peste un miliard de euro în facilităţile de producţie din România. La Fabrica Ford Craiova sunt angajate, atât în zona de producţie vehicule, cât şi în cea de producţie motoare, peste 2.800 de persoane./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 12 octombrie