Programul Centenar – 100 de ani de când Iaşul a fost capitală de război

Întrucât, începând cu decembrie 2016, marcăm împlinirea a 100 de ani de când Iaşul a fost capitală de război (1916-1918), la nivelul Primăriei Municipiului Iaşi a fost instituit Programul Centenar, cu scopul de a evidenţia rolul pe care oraşul l-a avut acum un secol atât din perspectiva efortului de a menţine stabilitatea instituțională a statului român, cât şi din aceea a actelor premergătoare Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Unul dintre evenimentele organizate în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași se va desfăşura pe data de 17 octombrie 2017, când vor fi dezvelite două însemne comemorative amplasate pe fațada a două clădiri emblematice din timpul Primului Război Mondial.

Primul însemn comemorativ va fi dezvelit la ora 11.00, la Colegiul Naţional, locul unde a funcţionat Spitalul Militar nr. 286 și filiala Iaşi a „Crucii Roşii”, patronată de Principesa Maria Moruzi (Cuza), şi unde a fost internată, în anul 1917, Ecaterina Teodoroiu. Al doilea însemn va fi dezvelit la ora 12.00 și va avea loc în faţa Corpului C al Universității „Al.I. Cuza” din Copou, fosta casă a Primarului George Mârzescu, care a găzduit refugiaţii veniţi la Iaşi în decembrie 1916.