La Bucureşti s-a deschis cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru

La Bucureşti s-a deschis ieri cea de-a 27-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, care oferă publicului, până pe 30 octombrie, un număr record de reprezentanţii – 91 – în 16 spaţii din Capitală. Vor fi prezentate producţii realizate în 40 de teatre din Bucureşti şi din ţară. Deschiderea oficială a fost făcută aseară, la Teatrul Naţional, cu spectacolul eveniment „Hamlet – Colaj”, după William Shakespeare, în regia lui Robert Lepage, producţie a Teatrului Naţiunilor din Moscova. Între spectatori s-a aflat şi Radu Alexandru Nica, regizor care a prezentat propria variantă de Hamlet cu câţiva ani în urmă, în acest festival.

Radu Alexandru Nica: Mi s-a părut foarte interesantă întâlnirea între lumea lui Lepage şi teatrul rusesc, mi s-a părut că uneori s-au completat foarte bine lucrurile, au fost mici momente unde cultura vestică şi cea estică poate nu s-au pupat în mod perfect, dar mi s-a părut o întâlnire între doi mari artişti, impresionant. E remarcabil că s-a întâmplat lucrul acesta şi e un spectacol cu totul excepţional. Că a început bine, am văzut două spectacole până acum care mi-au plăcut foarte mult, am văzut un Don Juan la comedie şi acest spectacol, deocamdată, aştept să fiu uimit din ce în ce mai mult.
Realizator: Astăzi începe şi seria spectacolelor de teatru radiofonic special alese, la care se adaugă numeroase evenimente conexe – expoziţii, lansări de carte, întâlniri cu artişti invitaţi din străinătate, precizează redactorul RRA Mihaela Helmis./aboboc/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 octombrie